După 1-0 cu modesta Tricolorul Breaza (Liga 4), amical desfășurat în urmă cu o săptămână, Petrolul a reușit în al doilea test desfășurat în această perioadă de pregătire de vară o victorie mult mai importantă. Ploieștenii au trecut tot cu 1-0, acum pe stadionul Tineretului din Brașov, de prim-divizionara Viitorul, branduită în noul Farul Constanța.
Petrolul a considerat acest amical cu noul Farul drept ”primul test cu adevărat solicitant al verii pentru elevii lui Nae Constantin”. ”Găzarii”, aflați la finalul primei săptămâni de cantonament pe plan local, s-au deplasat pentru amical amical la Brașov, unde au avut o primă jumătate de oră în care au fost dominați autoritar de ”marinari”. Însă, la singura mare ocazie din acest interval de timp, Pîrvulescu a salvat de pe linia porții la lovitura de cap a lui Artean (20).
Jucătorii lui Nae Constantin au echilibrat meciul și au trecut, la rândul lor, pe lângă deschiderea scorului. Măzărache (29) s-a lansat într-o cursă pe dreapta, a lobat mingea peste Dur-Bozoancă, dar Mladen s-a repliat și a respins din fața porții. Tot Măzărache a mai avut o șansă de a înscrie cu două minute înainte de pauză, însă mingea șutată a fost deviată de Mladen în blocajul portarului.
În repriza a doua, petroliștii ”au fost din ce în ce mai prezenți în ofensivă”, conform cronicii jocului publicată de site-ul oficial al ploieștenilor. Olaru (60 – lovitură de cap, prinsă de Dur-Bozoancă), Boțogan (63 – șut de la 18 metri, puțin pe lângă bara din dreapta, după o minge așezată cu călcâiul de către Diarra) și Diarra (65 – șut, din careu, pe lângă poarta goală) n-au reușit însă să concretizeze situațiile avute.
Golul a venit însă din piciorul unui puști de 16 ani. Cu un sfert de oră înainte de final, Țicu a centrat de pe stânga, iar David Ilie a reluat din marginea careului mic în plasă.
”Petrolul câștigă, așadar, în fața unui adversar redutabil și obține o victorie importantă pentru moralul unor tineri jucători, în condițiile în care Nae Constantin a folosit patru „underi” titulari (Pîrvulescu, Oprea, Licsandru, Bratu), și alți șapte după pauză (Niță, Constantinescu, Boțogan, Nițescu, Ilie, Enache, Nicolae)! De altfel, cu excepția celui de-al treilea portar, Jercălău, tehnicianul „galben-albaștrilor” a rulat întreg efectivul pe care l-a avut la dispoziție pentru această deplasare, singurul jucător rămas la Ploiești, din cauza unor probleme medicale, fiind Armando Vajushi”, a concluzionat ofițerul de presă al prahovenilor.
Petrolul, prima repriză: R. Avram – Sg. Pîrvulescu, Meijers, Manolache, A. Oprea – Licsandru, Sil. Pană – M. Bratu, Buia, Saim Tudor – Măzărache
Petrolul, a doua repriză: Cebotari – Niță, V. Lică, Huja, Țicu – Cebotaru, Alb. Olaru – Mih. Constantinescu, Boțogan (Dav. Ilie 67), Nițescu – S. Diarra
Antrenor: Nicolae Constantin
Farul: Dur-Bozoancă – Larie, Artean (Popescu 40), Mladen – Dussaut, Mălăele, Bodișteanu, De Nooijer – Ely Fernandes, Aur. Chițu, Rădăslăvescu
După pauză au mai jucat Lazăr, Dobrosavlevic, Romario Pires, Pitu, Danuleasa, Enes Sali, Petre
Manager tehnic: Gheorghe Hagi
După meciul de la Brașov, jucătorii Petrolului s-au întors la Ploiești pentru a-și continua programul de pregătire în regim de cantonament.
https://www.youtube.com/watch?v=5pZJt2W5gtg
Foto: Bogdan Balas / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-petrolul-a-intrat-in-cantonament-iar-la-primul-antrenament-au-fost-prezenti-23-de-jucatori-nae-constantin-pregateste-al-doilea-amical-cu-farul-19190739
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-victorie-la-limita-cu-tricolorul-breaza-nae-constantin-suntem-in-perioada-cea-mai-grea-sfaturile-primite-de-antrenor-de-la-razvan-lucescu-si-reactia-despre-venirea-lui-19190478