Steaua a obținut a doua promovare consecutivă cu Daniel Oprița antrenor, din Liga 4 în Liga 3, în vara trecută, și din Liga 3 în Liga 2, în această vară. Însă o a treia promovare la rând, pentru revenirea în prima ligă a celui mai titrat club din România, este aproape imposibilă.
Echipa ”militară” trebuie să-și schimbe actuala formă juridică, iar termenul limită pentru a face acest lucru este unul scurt. Astfel, în situația în care nu va reuși trecerea de la forma publică la cea privată, Steaua va juca în Liga 2 fără să aibă drept de promovare în Liga 1, cum în sezonul recent încheiat nu au avut SCM Gloria Buzău și CSM Slatina.
Modificarea formei juridice trebuie făcută până la startul noului sezon de Liga 2, programat la 31 iulie.
După promovarea Stelei, Adrian Bumbescu, legendă a clubului militar, a vorbit despre această problemă cu dreptul la promovare.
”N-am depus de la început un proiect pentru Liga 1. Din ce știu eu, doi ani de zile nu vom putea promova. Societatea va fi privatizată, dar nu s-au făcut alte demersuri necesare”, a spus Bumbescu.
Daniel Oprița, antrenorul Stelei, știa acest lucru dinainte de disputarea barajului de promovare în Liga 2 cu CS Afumați (2-0 în tur, în Ghencea, 2-1 în retur, la Afumați).
”Am văzut și eu ceea ce a declarat nea Adi Bumbescu și vă pot spune că știam și eu aceste lucruri. Însă, noi, cei de la echipă, trebuia să ne concentrăm doar pe partea sportivă și pe ceea ce aveam noi de făcut pe teren.
Din câte am înțeles, nu prea mai este timp să demarăm toate procedurile pentru privatizare sau aducerea unui patronat la club ca să ne putem încadra în toate chestiunile legale în vederea obținerii dreptului de promovare încă din primul sezon de Liga 2. Asta este situația, iar eu nu am ce face mai mult de atât. Este foarte posibil să nu avem dreptul de promovare încă din primul an de B. Eu acest lucru îl știu acum”, a spus Oprița pentru ProSport.
Departamentul Juridic al FRF, la solicitatea celor de la DigiSport, a făcut precizări despre dreptul la promovare în Liga 1 al Stelei. În actuala sa organizare, trupa antrenată de Daniel Oprița nu poate accede în prima ligă.
”Legea sportului în vigoare nu prevede posibilitatea cluburilor de drept public de a fi membre ale ligilor profesioniste. Prin urmare, o structură sportivă organizată sub forma unui club sportiv de drept public nu poate participa în competițiile organizate de Liga Profesionistă de Fotbal.
Pentru a putea participa în competiția Liga 1, un club de drept public trebuie să se reorganizeze sau să cesioneze activitatea sportivă unui club de drept privat. Comitetul Executiv al FRF a stabilit ca această cesiune poate fi efectuată cu cel puțin un sezon anterior celui în care clubul urmează a promova în Liga 1. Astfel, pentru a promova în Liga 1 la finalul sezonului 2021/2022, orice club de drept public care deține dreptul de participare în Liga a 2-a ar trebui să efectueze procedurile necesare în pauza competițională dintre sezoanele 2020/2021 și 2021/2022 cu respectarea prevederilor și termenelor regulamentare ale FRF, aplicabile”, este răspunsul FRF.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/florin-talpan-atac-la-adresa-unui-oficial-de-la-csa-steaua-dupa-promovarea-in-liga-2-19272182
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/prima-reactie-a-lui-marius-lacatus-dupa-promovarea-stelei-in-liga-2-nimeni-n-are-ca-obiectiv-promovarea-important-este-sa-ajunga-acolo-exclusiv-19272367
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/frf-reactie-clara-cu-privire-la-promovarea-csa-steaua-in-liga-1-19272203
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/tudorel-stoica-atac-la-daniel-oprita-reactia-fostului-capitan-al-stelei-dupa-ce-antrenorul-s-a-declarat-nemultumit-19272354