Pandurii a retrogradat în Liga 3, însă e tot cu gândul la Liga 2. Antrenorul Călin Cojocaru a tras concluziile finale: ”Jucătorii sunt niște învingători. S-au comportat ca și cum ar fi fost plătiți. Avem o revanșă de luat, sezonul viitor. Am un feeling”

Mircea OGLINDOIU 09 May. 2021, 08:54 Liga 2
Pandurii a retrogradat în Liga 3, însă e tot cu gândul la Liga 2. Antrenorul Călin Cojocaru a tras concluziile finale: ”Jucătorii sunt niște învingători. S-au comportat ca și cum ar fi fost plătiți. Avem o revanșă de luat, sezonul viitor. Am un feeling”

Ultima etapă din play-out-ul Ligii a 2-a a adus o nouă înfrângere pentru Pandurii, scor 1-2, la Târgu Jiu, cu Farul Constanța.

Farul a deschis scorul încă din minutul 5, prin lobul, de la 23 de metri, al lui Ilie Damașcan, după o nesincronizare în apărarea gorjenilor. Columbianul Felipe Acosta a egalat, cu un șut din 9 metri, sub transversală, însă ”marinarii” au revenit la conducere după doar 4 minute, când nou-intratul David Ursu a stabilit rezultatul final, cu o reluare din 8 metri.

Pandurii a acumulat doar un punct în play-out-ul Ligii 2 și a retrogradat în Liga 3

După acest nou eșec, Pandurii a încheiat Grupa A a play-out-ului pe ultimul loc, cu doar 14 puncte. Doar Aerostar Bacău, ultima clasată din Grupa B, a avut mai puține puncte, doar 11. În play-out, Pandurii a luat doar un punct, în etapa a 4-a, scor 1-1 la Universitatea Cluj. Cea mai bună perioadă a traversat-o în ultimele patru jocuri din sezonul regular, când a înregistrat trei remize și o victorie.

Eșecul de pe teren propriu cu CSM Slatina, scor 2-3, din a doua etapă a play-out-ului, a retrogradat însă, matematic, echipa gorjeană, care privea cu optimism jocurile din faza a II-a a sezonului.

Călin Cojocaru: ”Sportiv, nu ne-am ridicat la ceea ce ne-am dorit”

După ultimul joc al sezonului, antrenorul Călin Cojocaru a vorbit despre chinurile prin care a trecut echipa sa Pandurii pe parcursul întregului campionat, a lăudat jucătorii pentru că s-au dăruit pe teren fără să fie plătiți, dar și-a făcut și «mea culpa».

”Sportiv, nu ne-am ridicat la ceea ce ne-am dorit. Voiam mai mult și sunt convins că jucătorii puteau face mai multe, dar era greu fără un leu! Pentru mine, ei sunt niște învingători. S-au comportat ca niște profesioniști, ca și cum ar fi fost plătiți la zi. Toți cei care au muncit la club merită tot respectul, fiindcă au ținut acest club în viață. Cu siguranță puteam face mai mult, și eu și băieții. Nu vreau să căutăm acum scuze. Nu sunt nebun să spun că sunt fecirit de ceea ce am realizat pe teren. Nu cred că, de când m-am apucat de antrenorat, am avut un asemenea parcurs slab. De exemplu, la Național Sebiș, am avut o perioadă de vreo 2 ani în care nu am pierdut acasă. Am și eu o revanșă de luat, în primul rând față de mine, dar și față de suporteri. Și eu și băieții care vor rămâne la echipe vrem să demonstrăm că nu aceasta este valoarea noastră. Mulți dintre jucători mai au contract cu noi încă un an și cred că vor continua la Pandurii.

Vom încerca să aducem și întăriri, fiindcă nu mai vrem să fim umiliți pe teren, așa cum s-a întâmplat la unele meciuri. Ne vom pregăti și vom face transferurile pentru Liga 2. Cum am mai zis, am un feeling că vom juca tot în eșalonul secund. Sunt multe echipe cu probleme financiare. Probabil, ne vom reuni la jumătatea lunii viitoare. Așteptăm și decizia FRF în privința componenței noului sezon”, a declarat Cojocaru.

Gabriel Dodoi (22 de ani), în meciul cu Farul, este golgheterul echipei Pandurii în acest sezon de Liga 2 încheiat, cu 9 goluri marcate în 20 de partide disputate. Ultima reușită a avut-o în jocul cu ”U” Cluj, scor 1-1 pe Cluj Arena, în etapa a 3-a a play-out-ului. Foto: Radio Accent

Banii n-au mai intrat în conturile clubului. Cojocaru e indignat

Antrenorul speră ca banii de la acționari să intre în cele din urmă în conturile clubului și nu-și explică faptul cum de în România o decizie a ÎCCJ nu poate fi pusă în aplicare nici după 2 luni!

”Este frustrant să ai, de aproape 2 luni, o hotărâre judecătorească definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu poți intra în posesia banilor. Nici în ceasul al 12-lea, autoritățile locale nu vor să susțină clubul care a făcut istorie pentru acest oraș, pentru acest județ, și chiar pentru România (n.r. – Pandurii a jucat în grupele Europa League în 2013). Nu înțeleg cum nici măcar statul nu respectă niște decizii (n.r. – membrii-asociați de la Pandurii – Consiliul Local Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj sau Complexul Energetic Oltenia refuză în continuare să achite sumele restante, stabilite de ÎCCJ). S-a ajuns la o saturație. Eu cred totuși că nu se mai poate tărăgăna asemenea situație și că lucrurile vor intra în normalitate cât de curând. Avem o strategie de făcut pentru sezonul viitor, dar nu poți face o strategie fără bani. La noi, autoritățile locale nu ne ajută cu nimic, iar guvernul maghiar inveștește bani în fotbalul românesc. Cât de curând, Sepsi va lua campionaul în România și va sărbători titlul la Budapesta. Poate atunci ne vom trezi!”, a precizat tehnicianul originar din Timișoara.

Îl contrazice pe Bunga și spune că îl vrea în continuare la echipă

Cojocaru a comentat și acuzele belgianului Keinus Bunga, care a părăsit echipa încă de luna trecută, motivând, printre altele, că n-a primit niciun salariu din luna august a anului trecut și că a slăbit mai multe kilograme din cauza alimentației necorespunzătoare care i se administra, ca și sportive.

”Mâncare, jucătorii au avut tot timpul, iar eu și conducerea ne-am străduit să le oferim condiții, în limita bunului simț. Nu știu de ce a slăbit Bunga. Poate de la antrenamentele intense. El oricum venise un pic supraponderal. Cum am mai spus, Bunga e un jucător de calitate și eu îl vreau în continuare la echipă. Mai are un an contrcat cu noi. E frustrant să citești asemenea acuze din partea unui jucător, când știi ce eforturi ai depus pentru el ca să fie cât de cât lucrurile bune”, a conchis Cojocaru.

Echipa gorjeană a încheiat sezonul pe ultimul loc în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 14 puncte, în fața ei situându-se Farul Constanța (42 puncte), Metaloglobus București, ”U” Cluj (ambele cu 39 de puncte), Ripensia Timișoara (36 puncte), Fotbal Comuna Recea (35 puncte) și CSM Slatina (19 puncte).

Slatina și Pandurii au retrogradat în Liga 3, iar Recea va juca baraj de menținere, în dublă manșă, cu Unirea Slobozia, cealaltă clasată pe locul 5, în Grupa B a play-out-ului.

Foto principal: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-castigat-la-pandurii-si-a-incheiat-grupa-de-play-out-pe-primul-loc-george-galamaz-a-dat-de-inteles-ca-va-parasi-si-el-echipa-impreuna-cu-antrenorul-ianis-zicu-s-a-incheiat-un-capit-19183700

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-ultima-etapa-a-play-out-ului-astazi-aflam-ultima-retrogradata-direct-si-cele-doua-echipe-care-vor-juca-barajul-de-mentinere-19183358

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-patimile-unui-belgian-in-romania-am-slabit-mai-multe-kilograme-fiindca-nu-am-avut-ce-manca-de-multe-ori-clubul-pandurii-pus-la-zid-e-ca-o-dictatura-nu-dores-19182835

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-liga-2-cu-doua-serii-din-sezonul-urmator-cele-doua-cluburi-care-pun-presiune-pe-frf-au-chiar-ele-un-plan-diferit-pentru-modificarea-sistemului-competitional-cum-e-s-19181842

Mircea OGLINDOIU 09 May. 2021, 08:54 Liga 2
Pe aceeași temă