SCM Gloria Buzău nu pierde timpul. Nu va juca în ultima etapă a sezonului regular, dar a programat o partidă amicală cu o echipă din Liga 1

Răzvan STÎNGĂ 26 Mar. 2021, 14:34 Liga 2
SCM Gloria Buzău nu pierde timpul. Nu va juca în ultima etapă a sezonului regular, dar a programat o partidă amicală cu o echipă din Liga 1

SCM Gloria Buzău nu va juca în etapa a 21-a a Ligii 2, ultima a sezonului regular. Cum Turris Oltul s-a retras din acest campionat, iar formația lui Ilie Stan trebuia să o întâlnească, nu va lua parte, așadar, la ultima rundă. Din acest motiv, a programat un meci amical cu o echipă din Liga 1, FC Voluntari.

SCM Gloria Buzău, amical cu FC Voluntari, sâmbătă la Buftea 

Potrivit unui scurt anunț de pe pagina de Facebook a buzoienilor, partida va avea loc sâmbătă, de la ora 14:30. Locul de desfășurare a meciului este stadionul de la Buftea.

Meci amical: CS Voluntari vs SCM Gloria Buzău
Sâmbătă, 27 Martie 2021
Ora 14:30
Centrul Național de Fotbal Buftea
Partida va fi transmisă în direct pe Metropola TV”, notează SCM Gloria Buzău.

AMICAL ! FC VOLUNTARI vs. GLORIA BUZĂU

FC Voluntari va profita de pauză competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale și va disputa  o partidă amicală contra formației, de eșalon secund,  Gloria Buzău.

Întâlnirea dintre cele 2 formații se va desfășura sâmbătă,  27 martie, ora 14:30, la Buftea si va transmisă în direct și în exclusivitate pe programul Metropola TV”, se arată și pe pagina de Facebook a ilfovenilor, FC Voluntari.

SCM Gloria Buzău va juca în play-out-ul Ligii 2, FC Voluntari în play-out-ul Ligii 1 

SCM Gloria Buzău a încheiat meciurile din sezonul regular, în etapa a 20-a, când a evoluat pe teren propriu în compania ultimei clasate, Pandurii. Nu a reușit să o învingă, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.

SCM Gloria Buzău este ultima echipă, de până acum, care a aflat că va juca în play-out-ul Ligii 2 în a doua parte a campionatului. Ocupă locul 12 în acest moment, cu 26 de puncte în 19 partide. Celelalte formații care o urmează și care se vor lupta pentru evitarea retrogradării sunt: Fotbal Comuna Recea, Concordia Chiajna, Ripensia, Unirea Slobozia, CSM Reșița, CSM Slatina, Aerostar Bacău și Pandurii.

FC Voluntari este la rândul ei ultima echipă, dar din Liga 1, care a aflat că va evolua în play-out. E pe locul 12, din 16 echipe, cu 31 de puncte după 28 de meciuri.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures și Leczki Jozsi/ Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/totul-sau-nimic-in-ultima-etapa-a-sezonului-regular-al-ligii-2-lupta-nu-se-da-doar-pentru-play-off-ci-si-pentru-pozitiile-care-determina-cele-doua-grupe-de-play-out-doua-doua-echipe-nu-mai-pot-pas-19176024

https://liga2.prosport.ro/seria-1/modul-in-care-se-face-departajarea-echipelor-aflate-la-egalitate-de-puncte-in-liga-2-la-finalul-sezonului-regular-atipic-u-cluj-sanse-mari-sa-fie-dezavantajata-din-nou-in-fata-cel-19175987

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lupta-pentru-play-off-in-liga-2-se-da-in-aceeasi-zi-in-ultima-etapa-a-sezonului-regular-toate-jocurile-au-loc-in-acelasi-timp-cele-patru-meciuri-care-vor-fi-televizate-19175837

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 26 Mar. 2021, 14:34 Liga 2
Pe aceeași temă