Maramureșul va fi reprezentantă în Liga 2 din sezonul 2020/2021 de Fotbal Comuna Recea, după ce echipa din comuna aproape lipită de Baia Mare a câștigat la lovituri de departajare barajul de promovare cu Minaur Baia Mare. Ambele formații și-au câștigat pe teren propriu cu 2-1 meciul organizat miercuri, respectiv duminica trecută, în retur s-au desfășurat și prelungiri, iar totul a fost decis la ”loteria penalty-urilor”. Pentru Minaur au ratat de la loviturile de departajare chiar vedetele echipei, Paul Batin și Cristian Bud, aduși în iarnă tocmai pentru a asigura promovarea.
După ce în tur se impusese pe teren propriu cu 2-1, prin golurile lui Cristian Bud (16), Brian Lemac (67), respectiv Alin Bota (86 – penalty), Minaur Baia Mare a pornit cu prima șansă în returul de la Recea. Numai că echipa care a controlat Seria a 5-a a Ligii 3 în mare parte a sezonului actual, la fel cum i-a fost superioară din acest punct de vedere Minaurului și în ediția trecută a campionatului, a demonstrat pe stadionul ei că merita promovarea.
În ciuda numelui sătesc pe care îl are, Fotbal Comuna Recea, trupa antrenată de Ciprian Danciu și-a demonstrat superioritatea în fața orășenei Minaur Baia Mare și anulat în doar o repriză rezultatul din tur. La pauză a fost 2-1 pentru Recea și gândul prelungirilor și al loviturilor de departajare s-a întipărit. Alexandru Mărieş (11), Gabriel Oiţă (45+1), respectiv Paul Batin (32), acesta din urmă înscriind după ce Bota i-a parat inițial lovitura de la 11 metri, au fost marcatorii golurilor. În partea secundă nu s-a mai înscris, astfel că partida a intrat în prelungiri. Nici acolo nu s-a mai băgat mingea în plasă, în mod oficial, fiindcă băimărenii au făcut-o o dată dintr-un offside semnalizat, așa că s-a trecut la loviturile de departajare.
Primul care a ratat a fost chiar experimentatul Paul Batin, după ce, inițial, fostul fcsb-ist Paul Szecui a transformat cu siguranță pentru Recea. Au urmat două serii cu goluri, iar în cea de-a patra s-a restabilit egalitatea, fiindcă și gazdele au ratat. Seria a cincea a fost tot cu ratări, în dreptul portarului golgheter Alin Bota (Recea), respectiv vedetei Cristian Bud (Minaur), care nu l-a putut învinge pe Bota. La a șasea serie de lovituri de la 11 metri s-a decis soarta promovatei, după ce încă un jucător al băimărenilor a ratat, Bogdan Piper.
Fotbal Comuna Recea s-a impus, astfel, cu 4-3 la loviturile de departajare în fața celor de la Minaur Baia Mare și au promovat în premieră în Liga 2, acolo unde în precedentele două campionate a ratat accederea, în fața celor de la ”U” Cluj, respectiv FK Csikszereda.
Minaur Baia Mare ratează astfel pentru al doilea an consecutiv promovarea în Liga 2, în ciuda eforturilor mari făcute de autoritățile locale pentru a se îndeplini obiectivul. În iarnă au fost aduși, în lot, jucători ca Cristian Bud sau Paul Batin, iar în conducere erau numiți Romulus Buia, fost la Recea, sau Tibor Selymes.
La finalul partidei, antrenorul nou-promovatei în Liga 2, Ciprian Danciu, a spus că în mare parte este mulțumit cu lotul pe care îl are la dispoziție și că mai are nevoie de trei-patru achiziții.
”O să avem o discuție săptămâna viitoare și vedem ce jucători putem aduce, pentru că este destul de târziu. Dar, în mare parte, lotul rămâne același. Trei-patru implanturi dacă aducem sunt mulțumit de lot.
Și dacă era 2-0 pentru ei, vă spun sincer, la cum am început acest joc și ce penalty au primit, consider că noi eram montați să câștigăm. Puteam răstuna acel rezultat. Băieții au fost conectați la maximum și jucam. Ne jucam șansa.
Recea este o echipă frumoasă, care are o bază frumoasă, are câteva terenuri de antrenament extraordinare, pe care putem să ne antrenăm noi, cât și juniorii. Îmi doresc să rămân la această echipă frumoasă, modestă, simplă și cu oameni de caracter”, a spus Ciprian Danciu, care mai are contract un an cu echipa din Recea.
Ciprian Danciu va rămâne în istorie ca tehnicianul care a promovat în premieră Recea în Liga 2, dar și cel care a readus o echipă maramureșeană în eșalonul secund după o pauză de cinci ani. FCM Baia Mare, antrenată chiar de Dorin Toma, antrenorul actual al Minaurului, a fost ultima echipă din Maramureș care a fost în eșalonul secund, în ediția 2015/2016. Atunci, FCM-ul termina sezonul regulat pe locul 4 în Seria a 2-a și în play-off se clasa pe ultimul loc, 6, însă apoi se desființa din cauze financiare.
FOTBAL COMUNA RECEA – MINAUR BAIA MARE 2-1 după 90 și 120 de minute, 4-3 la lovituri de departajare (în tur 1-2)
Au marcat: Alexandru Mărieş 11′, Gabriel Oiţă 45+1′ / Paul Batin 32′
Fotbal Comuna Recea: Alin Bota (cpt) – Paul Szecui, Gabriel Oița, Milian Urs, Marius Potcoavă, Adrian Micaș, Romario Rus, Viorel Chinde, Ciprian Brata, Arthur Teuț, Alexandru Mărieș
Rezerve: Dorian Răilean – Cătălin Jucan, Cosmin Berindea, Alex Oltean, Adrian Balha, Raini Bandula, Bogdan Pașca
Antrenor: Ciprian Danciu
Minaur Maia Mare: Balazs Dombradi – Ciprian Duruș (cpt), Florin Cordoș, David Simion, Claudiu Pamfile, Cătălin Tutuța, Andrei Coroian, Eugen Zasavițchi, Raul Hăjmășan, Cristian Bud, Paul Batin
Rezerve: Alex Gudea – Jean Prunescu, Valer Giurgiu, Adrian Șter, Denis Lihet, Brian Lemac, Bogdan Piper
Antrenor: Dorin Toma
Stadion: Recea Central (Recea – Maramureş); Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca); Asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) și Mihai Marius Marica (Bistriţa); Rezervă: Mircea Ardelean (Arad); Observatori: Ioan Onicaș (Zalău) și Aurel Ionescu (Bucureşti).
https://liga2.prosport.ro/liga-3/barajul-pentru-promovarea-in-liga-2-se-joaca-acum-mostistea-ulmu-unirea-slobozia-progresul-spartac-csm-slatina-si-minerul-baia-mare-fotbal-comuna-recea-19142613
https://liga2.prosport.ro/liga-3/mansa-retur-a-barajului-pentru-promovarea-in-liga-2-unirea-slobozia-mostistea-ulmu-csm-slatina-progresul-spartac-si-fotbal-comuna-recea-minerul-baia-mare-se-joaca-de-la-ora-1730-19143224