Ripensia, ”hotărâtă și obligată” să urce Everestul fără mască și fără șerpași! Mesajul finanțatorului-președinte după despărțirea de Alexandru Pelici și reacția către suporterii care îi cer demisia

Anda DELIU 01 Jun. 2020, 13:41 Liga 2
Ripensia, ”hotărâtă și obligată” să urce Everestul fără mască și fără șerpași! Mesajul finanțatorului-președinte după despărțirea de Alexandru Pelici și reacția către suporterii care îi cer demisia

Plecarea lui Alexandru Pelici de la cârma Ripensiei nu a fost primită cu bucurie de suporterii echipei timișorene, așa cum era și de așteptat. Chiar dacă în ultimele două sezoane clubul a fost pe locul 12-13, numele experimentatului tehnicianului a cântărit mult și a adus stabilitate la echipă. Văzând criticile aduse de suporteri, finanțatorul-președinte Dumitru Mihu a simțit nevoia să-și explice decizia.

Principalul finanțator al echipei Ripensia a punctat că nu se bucură că nu s-a continuat cu Alexandru Pelici. În același timp, Dumitru Mihu (foto text, în stânga) spune că la echipa timișoreană e nevoie de multă răbdare.

”Stimați susținători ai fotbalului timișorean și iubitori de Ripensia. Plecarea unui antrenor sau a unui jucător bun nu este o fericire pentru nimeni!
Vreau să-i mulțumesc antrenorului Alexandru Pelici, pentru lucrurile frumoase realizate la Ripensia și să-i urez mult succes in carieră! Noi mergem mai departe în proiectul nostru, cu oameni dedicați, care au știinta, răbdarea și înțelepciunea de a construi ceva durabil”, a postat președintele, mai întâi pe un grup al fanilor și apoi pe pagina de Facebook a echipei.

Inspirație de la alpinistul Horia Colibășanu

Dumitru Mihu pare să compare Ripensia cu performanța alpinistului timișorean Horia Colibășanu, cel care a urcat pe Everest fără oxigen suplimentar (administrat cu mască) și șerpași.

”Observ îngrijorarea dumneavoastră privind viitorul clubului, dar vreau sa vă asigur că Ripensa este hotărâtă să urce Everestul. Trecutul o condamnă! Este hotărâtă si obligată să facă acest lucru fără mască și fără șerpași! Asta presupune timp, pentru a se pregăti foarte bine, altfel foarte probabil va muri la urcare, sigur la o foarte probabilă coborâre! Aveți încredere si stați alături de noi!”, a mai transmis Mihu.

Un fan al Ripensiei i-a cerut demisia lui Mihu. Finanțatorul a răspuns

Pe pagina clubului, la postarea cu despărțirea de Alexandru Pelici, mesajele suporterilor echipei au fost diverse. Dacă unii au urat succes clubului pe mai departe, cât și antrenorului, alții și-au exprimat indignarea față de decizia de a nu-l păstra pe Pelici pe banca tehnică.

De exemplu, Daniel Păcurari a precizat că Ripensia cu Dumitru Mihu este o dezamăgire față de vremea când Radu Ienovan (foto text, în dreapta) conducea clubul. Suporterul i-a cerut demisia celui care a devenit principalul finanțator după ce Ienovan a avut dificultăți în afaceri.

”În Septembrie 2018 consider că domnul Radu Ienovan a făcut o mare greșeală cedând acțiunile acestui nou președinte. Cât timp a fost la cârma clubului Dl Radu a făcut performante, 4 promovări în 5 ani, sfert de finală în Cupa Românie (când echipa se afla în liga 5). De când a venit acest așa zis “investitor” dl Mihu, a vândut tot ce sa putut vinde, nu a păstrat Golgheterii echipei. Iar la achiziții: din liga4, a 5a, liberi de contract, juniori. De când a venit batem pasul pe loc, suntem mereu pretendenți la retrogradare, mereu ne salvăm cu 2,3 etape înainte de finalul sezonului.
Din punctul meu de vedere demisia dl Mihu, mulțumim pentru nimicul realizat la echipa.
Tot respectul pentru dl Radu și dl Pelici”, a postat un suporter în comentariile la postarea despre plecarea lui Pelici.

Dumitru Mihu i-a răspuns fanului că Radu Ienovan a rămas vicepreședinte și că toate deciziile se iau în comun. ”Domnule Păcurari, Radu Ienovan este vicepreședintele clubului și împreună luăm toate deciziile importante privind transferurile și aducerea sau renuntarea la unii antrenori”, a fost răspunsul lui Mihu.

Sorin Albu i-a răspuns, la rândul său, lui Daniel Păcurari, lându-i partea lui Mihu: ”E ușor să plece Mihu, problema e cine vine să bage bani. Ce înseamnă „batem pasul pe loc”? Chiar crezi că e ușoară o promovare in liga 1-a? Sunt alte prețuri, alte costuri, alte contracte. Fără sprijin de la buget e greu să te lupți cu echipe cu bani de la primării și de la investitori mai potenți. Eu nu-l cunosc pe d-ul Mihu, dar nici nu-l condamn că n-are sau nu poate băga mai mulți bani în Club”.

Alți suporteri l-au propus pe Dorinel Munteanu ca antrenor la Ripensia, după ce acesta s-a despărțit de CSM Reșița, posibila destinație a lui Alexandru Pelici.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-mesaj-de-ramas-bun-la-despartirea-de-ripensia-primul-club-din-orasul-natal-pe-care-l-a-antrenat-19134103

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-ripensia-a-confirmat-despartirea-de-alexandru-pelici-e-a-doua-echipa-din-liga-2-care-isi-schimba-antrenorul-in-aceasta-saptamana-19134042

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-alexandru-pelici-tot-mai-aproape-de-revenirea-la-resita-antrenorul-confirma-informatiile-liga2-ro-19134124

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-principalul-finantator-al-unui-club-din-liga-2-avertizeaza-unii-dintre-noi-vom-obosi-in-acest-context-fotbalul-va-ramane-mic-propunerile-radicale-facute-federatie-si-co-19130821

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ganduri-negre-la-ripensia-timisoara-finantatorul-se-gandeste-sa-nu-mai-inscrie-echipa-in-sezonul-urmator-de-liga-2-actualul-sistem-este-de-sorginte-bolsevica-s-a-inlocuit-23-aug-19131729

Anda DELIU 01 Jun. 2020, 13:41 Liga 2
Pe aceeași temă