Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a validat scenariul votat de echipele din Liga 2, cu privire la încheierea sezonului actual, anume, prin desfășurarea unui play-off între primele șase clasate. UTA Arad este, poate, cea mai afectată de această decizie, ținând cont de faptul că se înjumătățesc punctele, iar diferența echipei lui Laszlo Balint față de următoarele clasate se reduce la jumătate. Aspect recunoscut și de antrenorul unei rivale la promovare, Claudiu Niculescu.
Principalul celor de la CS Mioveni, locul 2, recunoaște că UTA este dezavantajată clar de această decizie și că nu și-ar dori să fie în locul celor de acolo. Totuși, nu era de acord cu varianta ca arădenii să promoveze direct, iar celelalte echipe să se lupte pentru locul 2, care asigură promovarea, și locul 3, care duce la barajul pentru accederea în Liga 1. În rest, menționează Claudiu Niculescu, toate celelalte echipe care merg în play-off, de la locul 2 la locul 6, sunt avantajate.
”De ce să mergem noi la TAS? De la locul 2 în jos nu s-au schimbat foarte multe. Oricum era distanță foarte mică. UTA are tot dreptul să fie supărată, și noi am fi fost foarte supărați, ne-am câștigat punctele, așa cum și le-au câștigat și ceilalți. Dacă nu sunt de acord, ce? Ce se întâmplă? Mi se pare normală decizia în ceea ce îi privește pe cei de la locul 2 în jus, dar pentru UTA nu este just. UTA are tot dreptul să se considere nedreptățită, dar să promoveze direct nu era normal, mai sunt puncte puse în joc. Dacă matematic nu ești promovat, trebuie să joci”, a precizat Cladiu Niculescu pentru DigiSport.
Echipele au fost cele care au indicat traiectoria stagiunii din Liga 2. Miercuri, ele au votat ca sezonul, pentru echipele de la locul 7 în jos, să se suspende definitiv, iar primele șase clasate să joace pentru promovarea în Liga 1. Joi seară, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a validat voturile și a decis că primele șase locuri (UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid) vor juca între ele într-o singură manșă. Cert este că cele mai bune trei echipe, cu cel mai bun punctaj, au avantajul de a juca trei meciuri pe teren propriu și două în deplasare.
Tragerea la sorți pentru stabilirea programului din play-off va fi efectuată, potrivit comunicatului emis de FRF, de Departamentul Competiții al FRF la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Play-off-ul va începe după următorul clasament:
*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-frf-a-validat-scenariul-dezbatut-si-agreat-de-cluburi-pentru-incheierea-acestei-editii-a-ligii-2-ne-am-asumat-rolul-de-a-lua-decizii-si-de-a-adopta-masuri-spre-bi-19132550
https://liga2.prosport.ro/seria-1/turris-porneste-cu-dublu-dezavantaj-in-play-off-dar-erik-lincar-nu-dezarmeaza-nu-stiu-daca-frf-va-lua-in-calcul-meciul-nostru-in-minus-nu-am-primit-nimic-dar-nu-stam-sa-plangem-o-luam-de-19132480
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-stanciu-le-transmite-aradenii-sa-nu-se-mai-simta-nedreptatiti-uta-este-avantajata-ca-nu-s-a-anulat-sezonul-si-ca-poate-promova-19132522
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nici-rapid-nu-e-multumita-in-totalitate-de-play-off-victor-angelescu-am-vazut-ca-uta-nu-accepta-injumatatirea-punctelor-noi-am-fi-vrut-sa-jucam-tur-retur-dar-asa-s-a-stabilit-19132519