Aflat într-o continuă stare de degradare, abia ținut pe linia de plutire pentru a putea fi utilizat și rămas fără instalația de nocturnă, deoarece hoții au furat cablurile de curent, stadionul Farul, sau „Gheorghe Hagi”, așa cum este denumirea sa oficială, va suferi lucrări de modernizare, anunță clubul Farul Constanța.
Stadionul din Constanța, altădată preferat de FRF pentru ca România să-și desfășoare acolo meciurile, va avea, în curând, 2.000 de scaune noi în tribune, dar și bănci noi de rezervă și pentru observator.
„Stadionul din Strada Primăverii își schimbă fața, continuându-se lucrările începute în această toamnă, care au drept finalitate aducerea arenei la standardele necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților sportive. Acțiunea demarată de Primăria Municipiului Constanța are în desfășurare dotarea tribunelor stadionului cu scaune și înlocuirea băncilor de rezerve pentru jucători și a băncilor pentru observatori. Astfel, astăzi au sosit 2.000 de scaune, toate de culoare albastră, dar și băncile de rezerve, urmând ca în scurt timp să înceapă montarea acestora. Se fac eforturi ca lucrările să fie finalizate până la meciul cu Rapid București, programat pe 30 noiembrie, de la ora 13.00, în etapa a 20 a Ligii a 2-a”, a anunțat Farul.
Un stadion nou construit la Constanța în următoarea perioadă nu există ca proiect.
Pe stadionul din Constanța îți desfășoară meciurile din campionatul Ligii 2 echipa Farul Constanța. În acest sezon, clubul finanțat de Ciprian Marica și autoritățile locale este lider într-un clasament al eșalonului secund doar cu meciuri desfășurate pe teren propriu. În opt jocuri disputate în fața propriilor spectatori, Farul a câștigat șapte și într-unul a remizat. Cu cele 22 de puncte acumulate și un golaveraj 15-2, „marinarii” sunt pe locul 1, devansând Turris-Oltul Turnu Măgurele la golaveraj. Teleormănenii au însă 10 jocuri desfășurate acasă și un golaveraj 19-8.
În clasamentul general, Farul ocupă locul 8 în Liga 2 înaintea ultimei etape a turului, runda a 19-a, cu 25 de puncte. Ceea ce înseamnă că în cele nouă meciuri disputate în deplasare, constănțenii au obținut doar trei puncte. În etapa a 19-a, Farul joacă duminică, de la ora 11:30, pe terenul liderului UTA, la Arad. În 2019, „marinarii” mai au două partide, acasă cu Rapid și în deplasare cu Dunărea Călărași.
Foto: Farul Constanța