UTA părea să aibă o zi liniștită pe arena „Mircea Chivu” din Reșița, împotriva unei echipe amenințată cu retrogradarea, CSM Reșița. Arădenii au luat avans de două goluri pe tabelă până în minutul 23 și au ratat și golul trei chiar înainte de pauză. Scenariul partidei s-a schimbat brusc după pauză, când jucătorii lui Laszlo Balint au fost moi și neinspirați în toate compartimentele și le-au permis gazdelor să egaleze situația. Rezultatul a fost salvat de Super (Ro)Mario Moise în prelungiri, printr-o execuție demnă de genericele TV.
Laszlo Balint: „Sunt foarte dezamăgit de modul în care am arătat în multe momente din această partidă”
La final, Laszlo Balint s-a declarat mulțumit doar de rezultat și a avertizat asupra pericolului de a întrerupe seria de rezultate pozitive în cazul în care echipa se exprimă așa cum a făcut-o în repriza secundă. „Sunt foarte dezamăgit de modul în care am arătat în multe momente din această partidă și în special în repriza a doua. Cu toate că am avut o discuție destul de aprinsă cu băieții la pauză și le-am spus că 2-0 este un scor extrem de periculos, mai ales raportat la modul în care am tratat anumite momente în prima repriză, se pare că nu au înțeles ceea ce au de făcut. O să încercăm să clarificăm aceste aspecte în zilele care urmează pentru că este clar că cel puțin după aspectul celei de-a doua reprize nu meritam mai nimic. Jocul de astăzi a fost salvat de execuția lui Romario (n.r. Moise) din finalul meciului, dar trebuie să avem altă mentalitate, trebuie să avem altă atitudine. Trebuie să muncim mai mult, trebuie să știm să suferim, pentru că – până la urmă – astăzi, din păcate, nu am știut să facem asta. Au fost niște momente psihologice foarte importante și mă refer la ratarea lui Buhăcianu din prelungirile primei reprize și primul gol al gazdelor. Nu știu de ce, dacă nu au putut să ne pună probleme, ne-am băgat-o noi singuri în poartă. Sunt detalii pe care sunt convins că o să le clarificăm. Este un motiv de analiză. V-am spus că sunt foarte importante cele trei puncte, în special raportat la ceea ce ne va aștepta în perioada următoare, în luna noiembrie. Din păcate, trebuie să recunoaștem că nu ne-am ridicat la cei mai înalți parametri din punct de vedere al mentalității și al atitudinii. Trebuia să arătăm că știm să gestionăm și momentele grele împotriva unei echipe arțăgoase precum CSM Reșița. Tot respectul pentru ei, chiar vreau să îi felicit pentru modul în care au crezut în șansa lor și determinarea cu care au ieșit pe teren cel puțin în cea de-a doua repriză. Una peste alta, trei puncte esențiale într-un clasament foarte echilibrat în partea sa superioară”, a punctat, citat de Sport Arad, Laszlo Balint la finalul confruntării din Valea Domanului desfășurată duminică, în etapa a 14-a a Ligii 2.
Miculescu și Rus, înlocuiți din motive medicale
Dacă pe Bogdan Stancu l-a pierdut încă de vineri, Miculescu și Ciprian Rus nu au prins începutul părții secunde a disputei de la Reșița. „Din păcate, la încălzirea dinaintea meciului, Cipri a călcat strâmb. Mi-a spus încă dinainte să iasă la joc că resimte dureri, iar acestea s-au accentuat pe parcursul primei reprize. A spus că nu are forță să se împingă în picior, are dureri și a trebuit să îl schimb. Cum de altfel și înlocuirea lui Miculescu a fost forțată. Nu s-a simțit bine, a avut stări de vomă și, vedeți și dumneavoastră, că, prin două schimbări făcute devreme, ne-am limitat opțiunile în cea de-a doua repriză. Una peste alta le-am spus că trebuie să extragem partea pozitivă din acest meci, adică execuțiile lui Romario și cele trei puncte”, a completat antrenorul utiștilor.
„Trebuie să înțelegem că avem nevoie de altă mentalitate, de altă atitudine ca să rămânem cu șanse reale în acea parte superioară a clasamentului”
Buhăcianu a ratat două ocazii importante pentru echipa fanion a Aradului la 2-0 și 2-2 și putea compromite rezultatul. Apoi, Șeroni a avut o evoluție aproximativă pe postul de fundaș stânga, însă Balint a mai remarcat și și alte neajunsuri.
„Nu am intrat decât foarte puțin în vestiar, nu îmi place să vorbesc la cald. Și, până la urmă, toată lumea câștigă, toată lumea pierde. S-au făcut greșeli, nu numai Buhăcianu e în cauză. Am făcut erori în toate compartimentele. Clar, au fost plusuri și minusuri și la Șeroni, care a fost improvizat pe stânga, ca la toată echipa, de altfel. Am tratat superficial anumite momente. De exemplu, la primul lor gol, nu a existat atac de întâmpinare pe cel care a dat la poartă, iar apoi nu a fost comunicare între portar și fundașul Florin Ilie, care a încercat să respingă și practic a deviat mingea în propria poartă. Apoi, la golul doi, e din nou o minge aruncată lung, trebuia să ne apărăm careul la momentul respectiv și nu am făcut-o. Există momente pe care trebuie le știi gestiona în favoarea ta, căci, dacă dai dovadă de vulnerabilitate, binențeles că balanța se înclină în favoarea adversarului. Trebuie să analizăm acest meci atât din punct de vedere individual, cât și colectiv, pentru că trebuie să ne asumăm cu toții anumite lucruri. Foarte important că am câștigat, dar, dacă vrem să progresăm, trebuie să fim bărbați, să acceptăm lucrurile pe care le-am făcut mai puțin bine și să încercăm să le remediem în așa fel încât să putem să zicem cu adevărat că progresăm de la meci la meci. În primul rând, trebuie să înțelegem că avem nevoie de altă mentalitate, de altă atitudine ca să rămânem cu șanse reale în acea parte superioară a clasamentului. Urmează un program efectiv infernal și nu mă refer numai la faptul că sunt foarte multe meciuri într-un interval scurt de timp, ci și la faptul că jucăm împotriva unor echipe bune sau foarte bune din campionatul Ligii a 2-a”, a mai spus „principalul” arădenilor.
În fine, fostul fundaș a comparat prestația cu CSM Reșița cu o alta pe un teren din vestul țării. „Cred că, poate, după meciul cu Ripensia, acesta a fost cel mai slab meci făcut din punct de vedere al posesiei. Am avut foarte multe momente în care am luat decizii proaste, am bubuit mingile, nu am reușit să punem mingea jos. Singurul lucru de care mă bucur sunt punctele și de faptul că am început bine jocul, pentru că asta am și discutat cu băieții. Era foarte important să începem bine jocul, să avem control, după care, repet, am suferit foarte mult pe moment de posesie”, a încheiat Balint.
Cu 26 de puncte acumulate în doar 11 meciuri desfășurate în 14 etape, UTA a egalat fostul lider Turris-Oltul, care are 13 partide, s-a urcat pe locul 2 și e la un punct în spatele Mioveniului. În etapa următoare, „Bătrâna Doamnă” joacă pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii.
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad