Petrolul a făcut publice prețurile abonamentelor și biletelor pentru noul sezon al Ligii 2, ediția 2019-2020. Clubul ploieștean începe de luni, 8 iulie, comercializarea abonamentelor, însă, în prima săptămână, procedura va fi rezervată exclusiv vechilor abonați, care au posibilitatea, astfel, să-și păstreze locul pe stadionul „Ilie Oană”. Aceștia trebuie să se prezinte și vechiul abonament în momentul cumpărării celui nou.
Prețurile abonamentelor vor fi următoarele:
* Pentru sezon întreg
• Tribuna 0 – 450 lei
• Tribuna I – 350 lei
• Tribuna II – 220 lei (tarif întreg) și 200 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenți, sector 212)
• Peluze – 150 lei (tarif întreg) și 120 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenți, sector 100 – Peluza I, respectiv sector 300 – Peluza II)
* Pentru turul ediției de campionat 2019-2020 (vor fi valabile până la sfârșitul anului calendaristic 2019)
• Tribuna 0 – 240 lei
• Tribuna I – 180 lei
• Tribuna II – 130 lei
• Peluze – 80 lei
Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”.
Pentru săptămâna 08.07 – 14.07, cea revervată vechilor abonați, tichetele pot fi achiziționate în oricare dintre aceste zile, în intervalul 09:00 – 16:30. Din data de 15 iulie, casa de bilete va fi deschisă după următorul program: luni – vineri: orele 09.00-16.30, în timp ce sâmbăta și duminica e închis.
Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenți vor fi emise doar pe baza prezentării unei copii a talonului de pensie/carnetului de student sau elev, în limita unui singur abonament.
Pentru procurarea unui abonament este necesară prezentarea Cărții de Identitate.
Prețurile biletelor pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2019-2020:
• Tribuna 0 – 25 lei
• Tribuna I – 20 lei
• Tribuna II – 12 lei
• Peluze – 8 lei
Noul sezon al Ligii 2, ediția 2019-2020, începe în primul weekend al lunii august.