Motivele care l-au făcut pe Flavius Stoican să aleagă Petrolul: „Avem cam toate atuurile.” Când își prezintă ploieștenii noul antrenor, președintele și strategia

Marius ANGHEL 22 Jun. 2019, 09:33 Campionat
Motivele care l-au făcut pe Flavius Stoican să aleagă Petrolul:

Petrolul își prezintă luni, la stadionul „Ilie Oană”, într-o conferință de presă programată la ora 12:00, noul președinte ales al clubului, Marius Stan (62 de ani), dar și noul antrenor, pe Flavius Stoican (42 de ani). Ambii s-au reîntors la Ploiești după ce principalul finanțator, firma Veolia, a anunțat că revine asupra deciziei de retragere, urmând a continua parteneriatul început din Liga a 4-a. Decizia revenirii și a numirii lui Stan și Stoican în funcții au fost anunțate în exclusivitate de Liga2.ProSport.ro.

În conferință se va vorbit despre abordarea pentru sezonul 2019-2020 al Ligii 2 și despre componența aferentă lotului.

După ratarea promovării, Petrolul s-a despărțit de jucătorii străini și de cei pe care îi avea împrumutați. Dintre cei cu contracte, au cerut rezilierea și au primit-o portarul Mirel Bolboașă (29 de ani) și mijlocașul Cristian Pușcaș (25 de ani), ambii semnând apoi cu UTA, una dintre rivalele ploieștenilor în lupta pentru promovare în noua ediție de campionat, care își va avea startul în primul weekend al lunii august.

Într-o intervenție avută în emisiunea „Morning Sport” de la radio Sport Total FM, Flavius Stoican a spus ceea ce îl atrage la Petrolul, dar și că o promovare va fi obținută cu șanse mari dacă la Ploiești se va forma o familie.

„Dorința și ceea ce vreau eu este să fac performanță, indiferent de nivelul la care activez. Dacă preiau o echipă, atunci îmi doresc să ridic stacheta. La momentul de când o preiau, văd la ce nivel este și ceea ce vreau eu să fac este să crească în calitate. Și, de aceea, trebuie să fiu foarte atent la fiecare amănunt. Fiecare detaliu pentru mine contează. În general, mă hrănesc cu neîncrederea oamenilor. Atunci când preiau un proiect, oamenii, pe bună dreptate, au dubii, dar eu am încercat și am reușit o performanță la Iași, într-o perioadă de timp scurtă.

Când mergeam pe stadionul din Ploiești am simțit, într-adevăr, o bucurie, când vezi oamenii că încurajează echipa, chiar și în momentele dificile. Pe bună dreptate, au avut și momente în care erau dezamăgiți pentru că jocul scârțâia. Își doresc foarte tare o promovare. Mă bucură faptul că sunt oameni împătimiți, oameni care susțin echipa, oameni care cântă, oameni care sunt nemulțumiți atunci când jocul nu merge. Avem nevoie, noi, antrenorii, și jucătorii, de oameni care susțin echipa. Mai mult decât atât, îmi doresc Petrolul pentru că este o provocare pentru mine să văd dacă reușesc să duc echipa în Liga 1. Îmi doresc Petrolul pentru că, atunci când am discutat cu oamenii din conducerea clubului, i-am văzut donici de a face performanță. Oameni care au oferit stabilitate financiară acestei echipe, oameni care au plecat la drum de jos și sper să fie pe un făgaș normal. Tradiție, suporteri, stadion, infrastructură, oameni care își doresc să continue și să ofere la Petrolul stabilitate financiară. Avem cam toate atuurile. Acum, dacă noi vom face această alegere, cred că este cea corectă și rămâne ca prin ceea ce învăț jucătorii, ceea ce le ofer, ceea ce o să facem pe teren, toată lumea și toți cei care participăm la acest proiect să devenim o familie. Iar familia asta va deveni în momentul când, eu, ca antrenor, jucătorii pe teren, vor face ca jocul să meargă, suporterii să cânte, să oferim unii față de alții respect. Și cred că lucrurile sunt clare. Din punct de vedere al stabilității financiare, dacă oamenii de la Veolia vor continua acest proiect, cred că avem mari șanse să promovăm”, a spus Flavius Stoican.

Contonament la Brașov și în Turcia și multe ține de la Poli Iași

Chiar dacă încă nu recunoaște oficial, Flavius Stoican a semnat contractul cu Petrolul, drept dovadă că a și început să ia decizii în privința pregătirii din această vară.

Noul antrenor al echipei ploieștene a programat două stagii de pregătire: unul în țară, la Brașov, și altul în Turcia, într-o zonă montană, unde a dus-o anul trecut și pe Poli Iași.

În privința lotului, dacă despre Ionuț Cioinac și Mădălin Mihăescu am scris deja că li s-a făcut ofertă să semneze cu Petrolul, gazetaph.ro scrie că pe lista lui Flavius Stoican se mai află și jucători ca Wallace da Silva, Denis Rusu, Ștefan Târnovanu, Alberto Cobrea, Alexandru Zaharia, Patrick Petre, Gabriel Bosoi sau Narcis Bădic, dar și menținerea lui Cătălin Ștefănescu, împrumutat în acest an de la Poli Iași.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Dragoș PĂ‚ȘCĂ‚NEANU / Mediafax foto

Marius ANGHEL 22 Jun. 2019, 09:33 Campionat
Pe aceeași temă