Marius Baciu jubilează după egalul cu Ripensia: „Ce trăiesc acum e ca și când am câștigat campionatul cu Steaua!”. Cum arată planurile de viitor ale Daco-Geticii

Anda DELIU, Marius ANGHEL 26 May. 2019, 09:27 Campionat
  • Echipa Daco-Getica București, care în urmă cu un an retrograda după un sezon în Liga 1 sub numele de Juventus București, și-a asigurat de această dată menținerea în Liga 2 după rezultatul de egalitate obținut sâmbătă la Timișoara, scor 1-1 cu Ripensia, în penultima etapă.
  • Marius Baciu a precizat că atingerea obiectivului e o mare victorie, în condițiile date, și resimte bucuria ca și când, din ipostaza de fotbalist, a devenit campion al României.

 

Marius Baciu spune că ultima lună a fost fantastică pentru echipa sa, a căruit antrenor a fost și când pica din Liga 1. „O remiză ca o victorie pentru noi, pentru că am reușit să ne atingem obiectivul. Mă bucur enorm, și pentru colegul meu Pelici, care și el a reușit să aibă un an bun și să ne salvăm ambele, pentru că urmează un an foarte, foarte greu, cu echipe de tradiție, cu bani foarte mulți. Chiar asta i-am și spus, că îi urez mult baftă. La un moment dat îmi era frică că nu ne putem salva. Am început destul de greu acest campionat, dar felicit toți jucătorii și toată lumea care a fost alături de noi. Am avut ultima lună de mai fantastică, pentru noi. Am reușit trei victorii consecutive cu echipe extraordinar de bune, cu Piteștiul, cu Petrolul, cu Mioveniul, am făcut egal cu Farul, am câștigat apoi cu Brăila și acest meci, cu care ne-am liniștit. Sperăm să ne putem liniști, că vacanța e destul de scurtă, și să ne concetrăm foarte mult pentru ce va urma”, a precizat antrenorul celor de la Daco-Getica.

În timpul meciului, la fel ca banca Ripensiei, și Baciu a avut reproșuri de făcut la adresa arbitrajului lui Marius Omuț. Antrenorul bucureștenilor a precizat că totul s-a datorat presiunii. „Nu am fost nervos absolut deloc. Am fost un pic agitat, cum era normal. Mă interesa foarte mult, pentru noi acest meci a fost extraordinar de important, pentru că nu aș fi vrut să rămânem pentru ultima etapă, că atunci se pot întâmpla multe, presiune era extrem de mare. Am avut un meci foarte greu și cu Brăila, cu copiii, până am dat primul gol. Fotbalul îți poate oferi o grămadă de surprize, dar astăzi e un 25 mai pe care nu cred că o să-l uităm. Ce trăiesc acum e ca și când am câștigat campionatul cu Steaua”, a punctat tehnicianul.

În prima repriză, Daco-Getica a contat mai puțin în meci, fapt admis de Baciu. „Apatică, pentru că a fost frica de rezultat. Cred că am avut posesie și în prima repriză. Am luat golul acela fantastic de la Tomiță și chiar îl felicit. Dar cred că am avut suficientă claritate acolo, la finalizare. Dar cred că a fost un meci echilibrat, iar egalul e echitabil pentru ambele formații”, a admis fostul stelist.

Rămâne pentru Ilie Ciuclea

Întrebat despre ce va fi în sezonul viitor, Baciu a spus că vrea să rămână la echipa din cartierul Colentina. „Am contract… Cred că voi rămâne, pentru că m-am așezat foarte mult de oamenii din conducerea noastră. E un club care e ținut de o singură familie, familia domnului Ciuclea, care e un suflet excepțional. Nu ne-au lipsit nimic. Chiar dacă am început greu, copiii aceștia au fost răsplătiți la fiecare punct câștigat”, a povestit antrenorul.

În ultimele săptămâni, la Timișoara a circulat zvonul că persoane legate de ACS Poli ar fi sunat Energeticianul și chiar Daco-Getica, să le propună o mutare. Baciu a spus că nu știe nimic și că și clubul său, fostul Juventus București până să fie somat să își schimbe denumirea, are tradiția sa. „Și la noi e un club de tradiție. Noi suntem prima echipă campioană a României, Juventus București (n.r. – de fapt, acel club s-a transformat apoi în Petrolul. Cel actual nu are nicio treabă cu cel despre care vorbește Baciu). Nu ne-am mai numit așa în ultima perioadă. Petrolul își trage istoria din clubul nostru. Petrolul a preluat fosta Juventus”, a mai spus Baciu.

Explicația căderii după retrogradarea din Liga 1

ACS Poli și Daco-Getica, retrogradatele de sezonul trecut din prima ligă, au avut o viață foarte grea în liga secundă campionatul acesta. Baciu a explicat de ce. „E foarte complicat după o retrogradare să îți revii. E extraordinar de greu. Cel mai complicat. Șocul e destul de mare, apare neîncrederea. Noi nu am fost ajutați niciodată de nimeni, decât de un singur om. Normal că te gândești la un moment dat chiar să renunți, când vezi o grămadă de probleme. Noi nu am jucat pe terenul nostru, cum se vede și Sibiul… Chiar a fost o performanță destul de mare. Cred că pentru noi e suficient să continuăm la Liga a 2-a cu centrul nostru de copii. Și astăzi am jucat cu un copil de 2004 în teren, am lăsat acasă doi copii de 2000, care au examene și puteau fi titulari azi”, a mai punctat Marius Baciu.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Daco-Getica se află pe locul 14, cu 44 de puncte, fiind la egalitate cu Pandurii, care e pe 15. Runda următoare joacă pe teren propriu cu ACS Poli, echipă retrogradată pentru al doilea an consecutiv, acum în Liga 3.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Ripensia Timișoara

Anda DELIU, Marius ANGHEL 26 May. 2019, 09:27 Campionat
Pe aceeași temă