Pe val după ce în ultimele două etape a obținut maxim de puncte, în fața unor contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării, CS Baloteși și Pandurii, SSC Farul are în acest weekend un nou meci important. Sâmbătă, de la ora 11:00, la București, o întâlnește pe Metaloglobus, echipă care are doar trei puncte în față și care are și ea obiectivul de a menține în Liga 2, după ce prima parte a sezonului a terminat-o tot pe loc retrogradabil.
Antrenorul „marinarilor”, Petre Grigoraș crede că rezultatele obținute în acest an de Metaloglobus nu sunt deloc întâmplătoare. Bucureștenii sunt neînvinși de când au fost preluați de Laszlo Balint, având două victorii și două egaluri.
„Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune și a jocului mult mai consistent. A fost o creștere ușoară în joc, dar putem și mai mult. Pe undeva, era normal ca relațiile de joc să nu apară într-o săptămână – două, fiind greu de creat automatisme într-o perioadă scurtă. S-a văzut o creștere și atitudine bună în teren. Ne așteaptă un meci extrem de greu. Metaloglobus e o surpriză plăcută, s-a întărit la nivelul lotului, cu jucători care au evoluat și la Liga 1, și al băncii tehnice. Au cinci – șase jucători nou-veniți care au ridicat ștacheta. Rezultatele din 2019 nu sunt întâmplătoare, contra unor adversari buni, ca Pitești, Mioveni, Petrolul sau Daco Getica. Metaloglobus a făcut o schimbare benefică în această iarnă, dar și noi la fel. Să sperăm că va ieși un joc plăcut și interesant. Ne dorim să nu pierdem, iar, dacă se poate, să și câștigăm. E foarte important să avem continuitate în rezultate și în joc. Dacă jocul va fi unul pe măsura valorii și a pretențiilor noastre, atunci sunt convins că și rezultatul va fi unul pozitiv”, a spus Petre Grigoraș înaintea meciului cu Metaloglobus, în care nu-i va putea folosi pe Marco Ehmann și Daniel Toma, ambii convocați la naționala under 19, cât nici pe Nicolae Moise și Denis Ispas, aflați în stare de suspendare.
Grigoraș i-a remarcat de la adversari pe Florin Iacob, Florin Plămadă, Ovidiu Herea, Claudiu Herea, Andrei Ionescu, Andrei Lungu, Alexandru Neagu sau Robert Vîlceanu și spune că Metaloglobus are un avantaj pentru faptul că organizează meciul pe teren sintetic.
„Au un mic atu, dar nu trebuie să fie o scuză pentru nimeni, întrucât sunt convins că ne putem adapta foarte ușor. Trebuie să fim conectați și concentrați să nu facem greșeli. Am încercat în această săptămână să ne antrenăm și noi pe sintetic, am fost la Viitorul și Năvodari. Ne mai ajută în pregătire cu terenul și primăriile din Valu’ lui Traian, Murfatlar sau Poarta Albă și mulțumim pe această cale, că sunt săritori”, a vorbit Petre Grigoraș.
Avram: „Nu am primit gol de două meciuri și sper să o țin tot așa”
În schimb, portarul Farului, Raul Avram, speră ca echipa sa să fie prima care o învinge în acest an pe Metaloglobus: „Trebuie să legăm trei succese, chiar dacă jucăm acum în deplasare. Victoriile aduc victorii. Metaloglobus s-a întărit, nu a pierdut până acum în acest an, dar sperăm să-i administrăm noi prima înfrângere din 2019. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână și mergem la meci cu încredere, pentru a câștiga”, a spus Avram, care a vorbit despre responsabilitatea de a purta banderola de căpital: „M-am adaptat foarte bine la Farul. Sunt un tip sociabil, iar colegii m-au primit bine. Faptul că port banderola de căpitan e o responsabilitate în plus pentru mine. Mă bucur că Mister are încredere în mine și mi-a acordat această șansă. Sper să țin grupul unit și să fim o familie. E foarte important acest lucru, pentru a ne îndeplini obiectivele: în acest sezon, salvarea de la retrogradare, iar din vară să tragem la promovare. Nu am primit gol de două meciuri și sper să o țin tot așa. Să-mi fac treaba cât mai bine și să-mi ajut echipa să câștigăm. Jocul nostru începe ușor-ușor să se lege”.
Înaintea desfășurării etapei a 26-a, Metaloglobus ocupă locul 12, cu 29 de puncte, în timp ce SSC Farul e pe poziția a 17-a, retrogradabilă, cu 26 de puncte. În meciul tur, bucureștenii au câștigat cu 2-1 la Techirghiol, după golurile marcate de Valentin Ghenovici (13), Ovidiu Herea (22), respectiv Alexandru Grigoraș (37).
Foto și video: FC Farul Constanța