Păcurar cere răbdare cu noul lot al UTA-ei: „Am transferat jucători foarte buni, dar, deocamdată, nu avem o echipă în adevăratul sens al cuvântului”

Marius ANGHEL 22 Feb. 2019, 12:41 Campionat

După aproape șapte săptămâni de pregătire infernală, UTA reia luptele pe puncte în eșalonul secund al fotbalului românesc. Ca și în precedentele pauze competiționale, au existat destule schimbări la nivel de lot și, cel puțin pe hârtie, echipa arădeană este mai puternică decât în tur. Au plecat nu mai puțin de zece jucători: Vădrariu, Pop, Cubleșan, Janos, Petra, A. Iuga, D. Dan, Enescu, Oprea și Suslak și au venit până acum șase: Ivan, Melinte, Șeroni, Neagu, Kanda și Ciucur.

Totodată, situația lui Samba Benga e în aer, fundașul central având probleme cu viza pentru România, însă nici nu utiștii nu par foarte afectați de absența senegalezului.

Exceptându-l pe juniorul Răzvan Ivan, care e pregătit mai mult pentru stagiunea viitoare ca jucător născut în anul 2000, restul au pretenții de titulari și – probabil – așa va fi.

„Am transferat jucători foarte buni, dar, deocamdată, și subliniez, deocamdată, avem jucători, nu putem spune că avem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta este în formare, în transformare, ea se construiește și cel mai bine o putem facem prin meciurile oficiale care urmează. Dacă Mister a vorbit în tur despre o echipă de locurile 10-15, știa el ce spune. A văzut și el jucătorii pe care i-am transferat în vară, începusem din nou o reconstrucție, care nu s-a dovedit prea bună. Am pierdut destule puncte în tur, din cauza lipsei de experiență, a ghinionului, dar și a greșelilor noastre, ale antrenorilor și ale jucătorilor. Tot acest cumul de factori ne-a dus până pe locul 9, deși meritam mai mult și aș avea și argumente pentru asta. De data aceasta, trebuie să avem răbdare și  să prevenim unele situații ce nu au fost gestionate cum trebuie în trecut. Intenționăm să nu avem emoții când ne uităm în jos, ci să avem pretenția să ne uităm în sus”, consideră, citat de Sport Arad, Cristian Păcurar, antrenorul secund al „roș-albilor”.

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a fost prima formație de Liga a 2-a ce a pus punct vacanței de iarnă, iar Păcurar a făcut un scurt rezumat al perioadei trecute de atunci până azi. „Ne aflăm în fața unui nou început, am dus o muncă pe toate fronturile, atât noi, antrenorii, cât și stafful administrativ. Știam bine că avem de făcut o muncă foarte importantă, în primul rând cea legată de pregătirea fizică și mai apoi aducerea de jucători. Aici s-a făcut o muncă bună, deși pe noi, antrenorii, ne-a încurcat puțin faptul că achizițiile au venit pe rând, iar din acest motiv nu toți sunt la același nivel cu pregătirea. Unii dintre ei s-au pregătit singuri după despărțirea de ultimele cluburi, iar nouă ne-a rămas să îi punem la punct atât din punct de vedere fizic, cât și tehnico-tactic. Avem rugămintea ca oamenii să înțeleagă că suntem o echipă nou-formată, cu mulți jucători nou-veniți, dar și cu destule plecări. Rezultatele din pregătiri nu sunt elocvente, unele au fost mulțumitoare, altele nu, pe noi ne-a interesat jocul echipei. S-a văzut pe parcurs că am crescut de la joc la joc, nelăsând la o parte antrenamentul fizic, pe care l-am făcut indiferent dacă în următoarea zi aveam meci sau nu. Încetul cu încetul, am încercat să integrăm jucătorii care au venit mai târziu, am fost foarte atenți să nu avem nici accidentări. De asemenea, am fost atenți și la modulele de joc pe care am dori să le folosim în funcție de jucătorii aduși. Din punctul nostru de vedere, a fost o muncă destul de bună până în acest moment. Noi, antrenorii, facem ce ne place, iar conducerea a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a aduce acești jucători pe care noi îi avem la dispoziție”, a adăugat Păcurar, în absența lui Popa, care își rezolvă problemele de sănătate.

UTA nu va intra în cantonament înaintea partidei de sâmbătă, de la ora 11:00, cu Dacia Unirea Brăila. Coulibally e suspendat, dar acuză probleme medicale și va lua loc în tribună, în timp ce portarul Orlic va prinde cel mult banca de rezerve.

Arbitrează UTA promovarea în Liga 1? „Ne dorim să încurcăm și să câștigăm cu orice echipă!”

Exceptând un scenariu science fiction, „Bătrâna Doamnă” va rămâne până la finele actualei stagiuni de Liga a 2-a în afara luptei pentru promovare. În schimb, „roș-albii” au șanse bune să arbitreze lupta la vârful clasamentului. Transferurile au fost țintite din rândul fotbaliștilor care au confirmat inclusiv la nivelul primei ligi, iar UTA nu mai pleacă cu șansa a doua în fața adversarilor cu pretenții de podium.

De altfel, chiar Cristian Păcurar vorbește pe șleau despre intențiile formației arădene. „Ne dorim să fim un arbitru la promovare, pentru simplul fapt că vom încerca să învingem fiecare echipă în acest mini-retur. Vrem să ne batem de la egal la egal cu cei mari, chiar dacă și anul trecut am făcut asta, cu excepția meciului dezastruos cu U. Cluj. Ne dorim să încurcăm pe oricine și să câștigăm cu orice echipă. Și jucătorii care au venit în această iarnă la UTA vor același lucru, vor să demonstreze cine sunt și ceea ce pot. Treaba noastră, a antrenorilor, este să-i punem în situația de a da randamentul maxim ca echipă. Trebuie ca în acest retur să avem răbdare și să lucrăm la factorul omogenitate, pentru a construi o echipă în vederea sezonului următor. Dar, repet, evident că ne dorim să obținem maximum din fiecare meci în acest mini-retur, dar să și avem un joc solid, bazat pe maturitate și pe o dinamică, atât în apărare, cât și în atac, care să ne dea o siguranță pentru ceea ce urmează mai ales din vară încolo”, a menționat, citat de Sport Arad, antrenorul secund al utiștilor.

Tehnicianul a comentat pe scurt și evoluția pieței de transferuri în eșalonul secund în pauza competițională. „Am impresia că echipele din a doua parte a clasamentului s-au întărit mai mult decât cele de sus. De altfel, Clinceni și FC Argeș nu s-au prea întărit, Snagovul a pierdut câțiva jucători importanți și nu știu dacă a pus ce trebuie în locul lor, poate Mioveniul și Petrolul să fie în categoria celor care parcă au schimbat mai mult și, parțial, U. Cluj. În schimb, Metaloglobus, Farul, Luceafărul sau Bacău au făcut destule achiziții , tot timpul returul campionatelor a fost mai bun decât turul și așa cred că va fi și de această dată”, mai crede Păcurar.

Se vând din nou abonamente

Altfel, echipa fanion a Aradului mai are de disputat nouă partide pe teren propriu în ediția 2018-2019 a Ligii a 2-a, între care sunt și cele două contra celor doi Poli ale Timișoarei. Cei care doresc să-și asigure de pe acum accesul pe arena „Motorul” în această primăvară au șansa să o facă încă de sâmbătă.

„Clubul UTA anunță că pune în vânzare o nouă serie de abonamente, valabile pentru sezonul de primăvară. Abonamentele pot fi achiziționate, la prețul de 100 de lei, cu două ore înaintea primelor două meciuri de pe teren propriu din acest an. Prima ocazie, sâmbătă, 23 februarie, la meciul UTA – Dacia Unirea Brăila!
Vă reamintim că sâmbătă, la standurile amenajate în incinta stadionului „Motorul”, sunt disponibile și formularele prin intermediul cărora puteți direcționa procentul de 2% din impozit către club.
UTA vă mulțumește că îi sunteți alături!”
– sună anunțul oficial al clubului UTA.

CITEȘTE și: Matei – la a doua șansă în „alb-roșu”, și-a încheiat „Bătrâna Doamnă” campania de transferuri?

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 22 Feb. 2019, 12:41 Campionat
Pe aceeași temă