După o perioadă cu accidentări și suspendări, UTA se prezintă ceva mai bine pentru meciul de la Ploiești, cu Petrolul, care deschide etapa cu numărul 18 a Ligii a 2-a. Pentru partida de joi seară, în lot au revenit Manea, Benga și Rus și au ieșit juniorii Isac, Hrezdac și Stahl, acesta din urmă fiind plecat în probe la Borussia Dortmund.
Pentru Ionuț Popa, variantele au apărut în special în centrul defensivei, unde, după foarte mult timp, patru jucători se bat pentru două tricouri de titular. „La finalul partidei de la Bacău, știam că aveam o singură variantă de fundaș central pentru meciul cu Argeșul, pe Rafael Iuga. Apoi, s-a refăcut miraculos El Hasni, iar pentru partida cu Petrolul îi mai avem la dispoziție și pe Manea și Benga. Sunt opțiuni pe care mi-aș fi dorit să le am cât mai des în acest sezon. Mai e și varianta Cipri Rus pentru atac, probabil vom face 3-4 schimbări în primul 11, ținând cont și de timpul de refacere pe care cei care au jucat cu Argeșul l-au avut la dispoziție. De fapt, Miculescu, pe care l-am ținut intenționat în teren ca să văd cum duce 90 de minute, mi-a spus că a fost greu pentru el și resimte puțină oboseală. Dar, sunt convins că poate da un randament bun când își intră în ritmul de Liga a 2-a, căci până acum a jucat doar în competițiile de juniori”, a precizat antrenorul „roș-albilor”.
Față de confruntarea cu argeșenii, la dispoziția staffului tehnic revine și Lucian Oprea, care a avut o problemă la nas după antrenamentul de vinerea trecută. Însă, Popa regretă un al „închizător” pe care l-a apreciat tot timpul cât l-a avut elev la UTA, pentru ca la un moment dat să încerce să-l ducă cu el și la Iași. „Am observat că Marius Chindriș e căpitan la Petrolul în ultimul timp, nu știu ce s-a întâmplat când a plecat de la UTA. Fiind titular și căpitan la Petrolul, echipă care se bate la promovare, evident că am fi avut nevoie de el sau un jucător de calibrul lui”, a fost remarca lui „Mister”.
După confruntarea de mâine seară, de pe „Ilie Oană”, delegația arădeană va călători toată noaptea cu autocarul, astfel că ziua de vineri e liberă. Pregătirea va fi reluată sâmbătă, ținta urmând a fi pusă pe CS Mioveni, care joacă la Arad miercuri, în cadrul ultimei etape a turului Ligii a 2-a la fotbal.
Nemulțumiți de data la care a fost programat meciul
Ionuț Popa și-a spus nemulțumirea și față de programarea meciului cu Petrolul, joi, de la ora 19:30, în timp ce suporterii utiști au contestat decizia de la partida cu FC Argeș, când au fost auziți scandând în tribună împotriva federației și a televiziunilor.
„Nu știu care e regulamentul privind programările în Liga a 2-a. În Liga 1 televiziunile fac ce vor, dar măcar se dau bani serioși. Aici, în schimb… Altfel, eu totuși cred că galeria lor va veni în număr mare la meci”, a spus Ionuț Popa. 25 de mii de euro e suma pe care în acest an o divizionară secundă o încasează în cuantumul cedării drepturilor TV în sezonul în curs.
Sursa: Sport Arad