Suspendat două etape, după ce, în minutul 75 al partidei de la Luceafărul Oradea, a protestat la decizia arbitrului de a dicta penalty pentru gazde, antrenorul Adrian Bogoi va lua loc la „etaj” și în meciul pe care Pandurii îl dispută la Târgoviște, cu Chindia, sâmbătă, de la ora 12:30. De altfel, Bogoi e originar chiar din Târgoviște, iar între 1996-1998 a jucat pentru fosta Chindia, în Divizia A.
Etapa trecută, Bogoi a urmărit meciul cu Metaloglobus, pierdut de echipa sa cu 2-1, din sala unde se ține ședința tehnică cu arbitrii, la etajul 1 al clădirii unde își are sediul Centrul de Copii și Juniori de la Pandurii! La partida cu Chindia se gândește să urmărească jocul din balconul apartamentului pe care îl are la Târgoviște, lângă stadionul „Eugen Popescu”.
„Eu sunt suspendat și, până după meciul cu Târgoviște, nu vreau să dau declarații. E forma mea de protest. Am greșit la meciul cu Oradea, mi s-a dat un 11 metri la 20 de metri de poartă, mingea era afară din careu, astfel am pierdut jocul. Probabil meciul de la Târgoviște, că tot nu pot să stau pe bancă, o să-l văd de la mine de la balcon, eu stau aproape de stadion. După acest meci, dacă sunt solicitat, răspund la toate întrebările”, a spus, conform gorjeanul.ro, Bogoi.
Pandurii nu poate conta pe Philippe Nsiah, Daniel Ciobanu și Moussa Konate, dar va beneficia de aportul lui Milenco Skoric, mijlocaș care a revenit etapa trecută pe gazon, după opt luni. „Milenco nu este la 100% din punct de vedere fizic, dar este un jucător bun, care o să intre încet-încet în angrenajul nostru”, a precizat Bogoi.
Meciul de „sub Turnul Chindiei” se joacă sâmbătă, de la ora 12:30, și contează pentru etapa a 16-a. Echipa lui Viorel Moldovan are opt succese consecutive și se află pe primul loc în clasament, în timp ce Pandurii, care n-a mai câștigat de șapte etape, a coborât pe 9. Cele două combatante sunt despărțite de 14 puncte.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)