Una dintre cele patru echipe cu zero puncte acumulate în primele șase etape ale noului sezon al Ligii 3 și-a schimbat antrenorul în această săptămână. Miercuri, albaiulianul Mihai Manea a fost prezentat în mod oficial pe banca clubului nou-promovat în acest eșalon CS Ocna Mureș.
Ajutat de Ioan Ilie și George Țălnar – din postura de secunzi, respectiv Petre Clep – antrenor cu portarii, noul „principal” al formației din județul Alba are o misiune extrem de dificilă pe banca tehnică a „Sodei Dragă”, în condițiile în care echipa din județul Alba nu are niciun punct acumulat după primele șase etape.
„Este o provocare pentru mine. Am fost în discuții și cu alte echipe, dar am preferat și din motive familiale, să mai rămân în județ. Lucrurile nu sunt deloc roz, este foarte mult de muncă. Nu mi-e teamăm, dar le transmit jucătorilor că fără antrenament nu se poate. Nu e un pas înapoi, este o mare provocare pentru mine și am încredere că, pe termen scurt putem face treabă, dar e nevoie acută de puncte”, a spus, citat de Ziarul Unirea, Mihai Manea.
Florin Hidișan, prima achiziție în mandatul lui Manea
Un transfer de ultim moment al echipei de pe malul Mureșului este experimentatul mijlocaș Florin Hidișan, fost elev a lui Mihai Manea la Performanța Ighiu.
„Da, am venit la Ocna Mureș pentru Mihai Manea. Am copilărit împreună, ne știm de o viață, am și colaborat în ultimul sezon la Ighiu. Nu va fi ușor, e situația dificilă, ca și lot, ca și moral al echipei. Mihai este un antrenor foarte bine pregătit, modern, care, după părerea mea, la modul cum lucrează, ar face față și la nivelul Ligii 1, dar mai are nevoie de experiență”, a spus Hidișan.
Fiul lui Cornel Țălnar, secund la Ocna Mureș
Unul dintre secunzii lui Mihai Manea la CS Ocna Mureș este George Țălnar (37 de ani). Acesta este fiul mult mai cunoscutului antrenor Cornel Țălnar și cu această ocazie își începe cariera pe banca tehnică.
George, recunoscut din preocuparea din ultimii ani pentru mini-fotbal, a decis să se alăture echipei lui Mihai Manea, la „Soda dragă”, în calitate de secund, urmând să debuteze, în noua postură, astăzi, în partida de la Lugoj. „Am discutat cu Mihai pe această temă, după ce a preluat echipa, mi-a făcut o propunere și am acceptat-o. Trebuia să încep de undeva, iar această oportunitate este un prim pas”, a spus George Țălnar, citat de Ziarul Unirea.
Niciun punct acumulat în șase etape
CS Ocna Mureș nu a reușit nici măcar o remiză în cele șase runde scurse până în prezent, fiind penultima în topul întregului eșalon terț, după un parcurs dezastruos (întrecută, la golaveraj, de Viitorul Domnești, Seria a 3-a)! Gruparea de lângă sonde a fost până în prezent un veritabil „sparring partner”, înșirând eșecurile pe bandă rulantă, în consecință bifând și recordurile negative din Seria a 4-a: cea mai permeabilă defensivă (medie de patru goluri încasate pe meci!) plus o ofensivă modestă, numai două reușite, acumulându-se trei meciuri și jumătate de când ocnamureșenii nu au marcat!
Temerară decizia lui Mihai Manea de a prelua o formație la pământ, în condițiile în care revenirea în Liga a 3-a, după 11 ani, a fost total ratată, din toate punctele de vedere. „Am acceptat provocarea deși sunt conștient că va fi foarte greu să remediem situația în care se află echipa! Am însă încredere și sper că, ușor, ușor, vom începe să câștigăm puncte. Sper ca și comunitatea ocnamureșană să înțeleagă momentul dificil, iar suporterii să vină alături de noi, pentru că este nevoie să strângem rândurile”, a mai spus Mihai Manea pentru Ziarul Unirea.
CS Ocna Mureș joacă astăzi, de la ora 15:00, în deplasare, la CSM Lugoj, dezamăgirea din acest sezon a Seriei a 4-a. Formația lugojeană are doar două puncte acumulate și e pe penultimul loc în clasament.
Foto: Ziarul Unirea