Indiferent de rezultat, astăzi seară, la Mediaș, de la ora 20:00, se scrie istorie. Fie că Gaz Metan se califică în finala Cupei României, fie că FC Hermannstadt, echipă din Liga 2 înființată în urmă cu trei ani, își păstrează avantajul luat în tur și ajunge pentru prima dată să lupte pentru un trofeu. Sorții au decis ca cele două cluburi ale județului Sibiu să se înfrunte în penultimul act al competiție KO pentru o accedere în finala la care niciuna nu s-ar fi gândit că o poate atinge la începutul sezonului.
FC Hermannstadt a câștigat cu 1-0 meciul tur, desfășurat la Sibiu, prin golul lui Bogdan Rusu, însă nu se consideră avantajată de acest rezultat. S-a văzut și pe Municipal, acolo unde Gaz Metan, chiar și în inferioritate numerică, și-a creat multe ocazii de gol, însă nu a reușit să puncteze. Acum va avea cel puțin 90 de minute în care să întoarcă scorul și să obțină o participare în finală. „O dată-n viață” a fost deviza antrenorului Alexandru Pelici pentru a-și motiva jucătorii înaintea partidei care, spune el, poate însemna un vârf al carierei nu doar pentru actorii de pe teren, ci și pentru antrenori sau suporteri.
Un alt motiv pentru care FC Hermannstadt e motivată la maxim să obțină calificarea în finală este dat de programarea meciului pe cel mai mare stadion din țară. Sibienii vor avea ocazia să joace cu CS U Craiova pe Arena Națională.
Parcursul celor două semifinaliste sibiene în această ediție a Cupei României:
FC Hermannstadt: Industria Galda (3-1), FC Voluntari (1-0, după prelungiri, 0-0 după 90 de minute), Juventus București (2-0), FCSB (3-0).
Gaz Metan Mediaș: Metaloglobus București (2-1), CS Mioveni (1-0), Astra Giurgiu (1-0).
Meciul care va începe de la ora 20:00 și se va disputa pe stadionul Gaz Metan din Mediaș va fi arbitrat de centralul Istvan Kovacs (Carei) și de asistenții Vasile Marinescu (București) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca). Rezervă este Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), în timp ce observatori au dost delegați Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Daniel Sabău (Zalău).
Cealaltă semifinală a Cupei a fost câștigată de CS Universitatea Craiova, cu 6-3 la general, în fața Botoșaniului. În tur a fost 5-1 pentru Craiova și în retur, ieri, 2-1 pentru Botoșani. Finala Cupei României, ediția 2017-2018, a fost stabilită să aibă loc pe Arena Națională, duminică, 27 mai.
Foto: Lucian DANCIU
COMENTARIUL LIVE:
â–ºGaz Metan: Greab – Val. Crețu, Sîrghi, M. Constantin (cpt.), Bușu (Diogo Rosado 33′) – Chamed (Caiado 46′), I. Cristea, Sg. Popovici – D. Olaru, Ely Fernandes – Rondon (P. Pîrvulescu 59′)
Rezerve neutilizate: Pleșca – Fytanidis, R. Romeo, Tîrcoveanu
Antrenor: Cristian Pustai
â–ºHermannstadt: Căbuz – Al. Coman (Mih. Stancu 65′), I. Stoica, R. Crișan, D. Tătar – Dâlbea (cpt.)(Danci 69′), Boboc – Hergheligiu (Curtean 76′), Bg. Rusu, P. Petrescu – Șt. Blănaru
Rezerve neutilizate: Niga – S. Lupu, Dumitriu, C. Neagu
Antrenor: Alexandru Pelici
â–ºMin 90+3 Final de partidă. FC Hermannstadt câștigă și manșa retur a semifinalei cu Gaz Metan Mediaș, scor 3-2, și se califică în finală. Performanță istorică realizată de echipa sibiană din Liga 2, înființată acum trei ani. În tur a câștigat cu 1-0, iar în finală o va întâlni pe CS U Craiova pe Arena Națională, pe 27 mai. Galeria scandează: „Să vină Cupa la Sibiu!”
â–ºMin 90+2 Valentin Crețu ia galben pentru un fault din spate, fără nicio treabă cu mingea, asupra lui Danci
â–ºMin 90+1 Blănaru, transpirat tot, aleargă cu greu în flancul drept, dar își depășește adversarul, centrează în partea opusă la Bogdan Rusu, care preia și trage dezamăgitor, mult peste poartă, din fața careului, dintr-o poziție bună, nepresat de nimeni
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute. Galeria sibienilor face spectacol
â–ºMin 88 Blănaru nu profită de gafa lui Constantin, care preia larg în careu și mingea sare la atacantul sibienilor, și trimite pe lângă colțul lung din 10 metri ușor lateral stânga. Ocazie mare pentru FC Hermannstadt
â–ºMin 78 2-3 David Caiado, scăpat din marcaj, avansează singur la bara a doua și pune latul din patru metri și reduce din diferență după o centrare prin fața porții din dreapta, de la Ely Fernandes. Mediașul mai are nevoie de trei goluri în ultimele 15 minute pentru a se califica în finală
â–ºMin 78 Rosado Diogo, intrat pe teren în minutul 33, acuză o accidentare și iese pe margine. Gazul va juca în ultimele minute în 10 jucători
â–ºMin 77 Acțiune bună a sibienilor, Rusu îi pasează lui Curtean, care trage pe jos de la 23 de metri central, iar Greab reține
â–ºMin 76 Pelici face și el ultima modificare. Iese Andrei Hergheligiu și intră Alexandru Curtean, un alt fost jucător al Gazului, la fel ca Danci
â–ºMin 73 Caiado centrează din stânga careului, Căbuz plonjează și reține în 6 metri
â–ºDupă FC Voluntari, Juventus București și FCSB, FC Hermannstadt e la 20 de minute să elimine o a patra echipă din Liga 1 în această ediție a Cupei României. În finală, sibienii o vor întâlni pe Arena Națională pe CS U Craiova
â–ºMin 69 Iese căpitanul Răzvan Dâlbea, care îi predă banderola lui Daniel Tătar, și este înlocuiit cu Cristian Danci. Galeria Hermannstadt, mai numeroasă decât cea a Gazului, e extaziată
â–ºMin 65 Prima schimbare la FC Hermannstadt, una forțată. Alexandru Coman, accidentat, este schimbat de Mihai Stancu
â–ºMin 62 Dâlbea șutează mult peste poartă din fața careului, după ce sibienii au avut un corner din dreapta
â–ºMin 59 Ultima schimbare la Gaz Metan. Iese Mario Rondon și intră Paul Pîrvulescu
â–ºMin 58 Diago Rosado ia galben după un fault asupra lui Boboc
â–ºMin 57 Centrare din dreapta careului, mingea e respinsă către colțul lung, acolo de unde Olaru șutează din drop din 8 metri, iar Căbuz respinge cu piciorul de lângă bară
â–ºMin 55 Constantin respinge cu capul din centrul careului o minge centrată din stânga, dintr-o lovitură liberă, de Hergheligiu
â–ºMin 46 S-a reluat meciul de la Mediaș
â–ºMin 46 Gazul face și a doua schimbare. Intră David Caiado și iese Nasser Chamed
â–ºMin 45+1 Pauză. FC Hermannstadt conduce cu 3-1 cu 45 de minute înainte de final și e ca și calificată în ultima fază a competiției Cupei României. Gaz Metan Mediaș trebuie să înscrie de patru ori și să nu mai primească niciun gol pentru a mai ajunge în finală
â–ºMin 45+1 Hergheligiu trimite mult pe lângă, din stânga careului, după o lovitură liberă din unghi închis bătută scurt la el
â–ºMin 44 Ely Fermandes trimite din 18 metri, din colțul din dreapta al careului, puțin peste poarta lui Căbuz
â–ºMin 42 Diogo Rosado trimite în zid dintr-o lovitură liberă de la 23 de metri lateral dreapta, mingea ajunge apoi în stânga la Popovici, care trage de la 35 de metri, balonul e deviat și e prins cu siguranță de Căbuz
â–ºMin 39 Boboc trimite peste poartă o minge de la 30 de metri central
â–ºMin 34 Daniel Tătar ia galben pentru o intrare periculoasă
â–ºMin 33 Pustai nu mai are răbdare și schimbă. Intră Rosado Diogo și iese Sorin Bușu
â–ºMin 32 Galeria echipei din Liga 2 scandează: „Să vină Cupa la Sibiu!”. Fanii sibieni sunt în culmea fericirii
â–ºMin 31 1-3 Un nou contraatac pentru FC Hermannstadt. Rusu pătrunde până în colțul din stânga al careului, trimite cu latul spre partea opusă, însă mingea îl lovește pe Cristian Sîrghi și se duce lângă prima bară. Greab e prins pe picior greșit și Gazul e în genunghi după ce primește încă un gol
â–ºMin 29 Gazul contraatacă imediat. Crețu pătrunde până în dreapta careului, centrează la bara a doua, acolo unde mingea îl lovește pe Popovici și se duce puin pe lângă bară
â–ºMin 28 1-2 O nouă pasă filtrantă la un contraatac FC Hermannstadt, Petrișor Petrescu preia în fața careului, ușor lateral stânga, îi fentează în centru pe cei doi fundași din fața sa și trimite nemilos direct în vinclul din stânga lui Greab. Gol superb și FC Hermannstadt e aproape calificată în finală
â–ºMin 25 Robert Boboc vede cartonașul galben după ce îl lovește peste genunchi pe Crețu
â–ºLa acest scor, de 1-1, Gaz Metan are nevoie de o victorie la două goluri pentru a se califica în finală. Cert este că nu vom avea prelungiri
â–ºMin 23 Bușu centrează din stânga careului, mingea trece prin fața porții și merge la bara a doua, acolo unde Tătar respinge cu capul din fața lui Olaru, care era pe punctul să trimită tot cu o lovitură de cap. Se joacă alert
â–ºMin 20 Contraatac Gaz Metan, Popovici avansează în flancul stâng, pătrunde în careu, centrează în fața porții pentru Rondon, însă Boboc vine din spate și respinge în corner
â–ºMin 19 Minge peste apărare trimisă pentru viteza lui Blănaru, atacantul scapă singur cu Greab, însă când intră în careu își prelungește prea mult mingea în față, iar chiar când se pregătea să tragă Sîrghi intervine prin alunecare și respinge în lateral. Ocazie imensă irosită de FC Hermannstadt
â–ºȘi în tribune este spectacol, acolo unde cele două galerii cântă, scandează și asigură un fond sonor de meci adevărat de fotbal
â–ºMin 11 1-1 Contraatac FC Hermannstadt, Dîlbea pasează printre pentru Ștefan Blănaru, care îi depășește în viteză pe fundașii centrali ai Gazului, preia din alergare și îl fentează în dreapta pe Greab, trece de el și apoi trimite în poarta goală. Sibiul are nerv la Mediaș
â–ºMin 9 FC Hermannstadt are o replică bună după primirea golului, se aruncă în atac, Boboc pătrunde pe stânga și trage din 10 metri lateral în blocajul lui Cristea
â–ºMin 6 1-0 Olaru trece de Tătar și centrează la bara a doua din dreapta, iar Sergiu Popovici, scăpat din marcaj, trimite, puternic, din 12 metri la colțul lung. Căbuz plonjează, însă nu ajunge la minge
â–ºMin 3 Greab reține lângă bara din dreapta sa mingea trimisă de Tătar peste zid, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral stânga
â–ºMin 1 A început partida de la Mediaș. FC Hermannstadt are 1-0 avantaj din meciul tur