Ripensia s-a întors cu o victorie din amicalul desfășurat miercuri în Serbia. Echipa timișoreană s-a impus cu 2-0 în testul cu Dinamo Pancevoc, locul 2 în Liga a 3-a sârbă, subdiviziunea Vojvodina. Antrenorul Paul Codrea a jucat așa cum a anunțat, cu Mediop și Bădăuță titulari, într-un sistem 4-4-2, iar senegalezul a fost din nou omul de gol.
Meciul a avut loc pe un teren sintetic, pe un vânt năprasnic, care și-a pus amprenat asupra jocului. În minutul 15, Claudiu Apro a bătut o lovitură liberă, mingea a ajuns în careu, iar, de acolo, Mediop a trimis-o sub bara transversală. După 1-0 la pauză, în minutul 69, același atacant a marcat cu o execuție fără preluare, de la limita careului din 6 metri, după o centrare a lui Zoran Radu. Pe final, Denis Golda a mai avut un balon expediat în bară.
Paul Codrea va stabili zilele acestea lotul
În Serbia, ripensiști au mers cu un lot de 20 de jucători. Claudiu Matiș a fost trimis la echipa a doua în ziua meciului, iar Laurențiu Tudor a absentat din cauza unei viroze.
Clubul va anunța în următoarele zile care va fi lotul pe care se vor baza pentru jocurile oficiale.
„Cred că ne-am descurcat foarte bine, având în vedere condițiile atmosferice. Am reușit să ne adaptăm mai bine decât adversarul. Am reușit să îmbunătățim anumite aspect față de meciul cu UTA. Băieții chiar au făcut un meci bun”, a spus Paul Codrea la finalul amicalului desfășurat în Serbia.
Ripensia: Munteanu – Ad. Popa, M. Toma, Apro, C. Toma – Mânecan, Zurbagiu, Dumiter, Țugui – Mediop, Bădăuță
Au mai intrat: Rădulescu – Horcea, Vlădia, Z. Radu, Burdeț, Stoi, Ad. Ungureanu, Bobină, Golda.
Sâmbătă, de la ora 13:00, Ripensia are un nou amical, cu CSM Lugoj, formație din Liga a 3-a, pe un teren de la marginea Timișoarei, la Chișoda.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb Ripensia Timișoara