CSM Poli Iași a fost poate cea mai norocoasă echipă de primă ligă la tragerea la sorți a optimilor Cupei României. Gruparea din Copou va juca în faza următoare a competiției cu o grupare de Liga a 3-a, Unirea Slobozia, și are o șansă uriașă de a ajunge între cele mai bune opt echipe ale Cupei în acest sezon. Ieșenii consideră că au prima șansă la calificare și speră chiar să prindă o cupă europeană prin competiția KO.
„Trebuie să recunosc că am avut noroc la tragerea la sorți. Orice s-ar spune, oricât de bună ar fi echipa din Slobozia, consider că suntem favoriți. Cu tot respectul, cred că echipa din Slobozia nu se compară din punct de vedere valoric cu lotul nostru și consider că avem prima șansă la calificare. Asta nu înseamnă că vom avea un meci ușor, din contră. Echipele din eșaloanele inferioare se mobilizează foarte bine în meciurile cu adversari superiori, de aceea trebuie să tratăm partida cu maximă seriozitate, pentru a nu avea surprize. Respectăm adversarul, felicităm echipa din Slobozia pentru că faptul că a ajuns până în această fază, dar noi trebuie să ne respectăm blazonul și să câștigăm. Obiectivul nostru este să ajungem cât mai departe în Cupă și ne dorim să jucăm la vară în cupele europene prin această competiție. Este o șansă de care vom încerca să profităm”, a declarat președintele ieșenilor, Adrian Ambrosie.
Stoican: „Suntem încrezători, dar în același timp suntem și atenți la adversar”
Antrenorul Flavius Stoican consideră, de asemenea, că echipa sa pornește cu prima șansă în confruntarea cu Slobozia, dar a precizat că elevii săi trebuie să fie concentrați și determinați pentru a nu avea surprize.
„E clar că avem prima șansă în acest meci. Unirea Slobozia este un adversar pe care trebuie să îl respectăm, dar suntem o echipă de Liga 1 și suntem optimiști că putem merge mai departe. Trebuie să tratăm meciul serios, pentru că nu este dinainte câștigat, chiar dacă suntem favoriți pe hârtie. Respectăm adversarul, iar la ora jocului sper să avem determinare și atitudine. Vreau să mergem mai departe, gândul nostru este să ajungem cât mai departe în Cupa României. Suntem încrezători, dar în același timp suntem și atenți la adversar”, a declarat Flavius Stoican.
Jocurile din această fază vor avea loc în perioada 28-30 noiembrie, programul acestora urmând a fi stabilit și comunicat ulterior de FRF.
Ambele echipe au eliminat echipe din eșalonul secund în 16-imi
În 16-imi, ambele formații au eliminat echipe din eșalonul secund. CSM Poli Iași a trecut la limită de FC Argeș, scor 2-1, întorcând rezultatul după ce oaspeții au condus cu 1-0, în timp ce Slobozia a umilit-o pe ASA Târgu Mureș cu 4-0. Toate golurile Unirii au fost marcate de Nelu Bucă în prima repriză, într-un interval de doar 16 minute (9, 10, 16, 25).
În turul 4 al competiției, Slobozia a învins cu scorul de 2-1 o altă echipă din Liga a 2-a, Dunărea Călărași.
Cele două echipe ocupă locuri la mijlocul clasamentelor în Liga 1, respectiv a 3-a. Iașiul se află pe locul 8 în primul eșalon, cu 21 de puncte după 16 etape, în timp ce Unirea Slobozia se află pe poziția a 6-a în Seria a 2-a a Ligii a 3-a, cu 19 puncte acumulate în 10 runde.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚