După ce luni și marți nu s-au antrenat, în semn de protest față de restanțele financiare pe care le au, dar și față de decizia Consiliului Județean Satu Mare de a refuza achitarea ultimei tranșe de bani promisă, miercuri, jucătorii Olimpiei au revenit la pregătire.
Potrivit Informația zilei, după o discuție cu președintele Istvan Merkli și cu antrenorul Zoltan Ritli, jucătorii Olimpiei au efectuat miercuri antrenamentul din program. În plus, conducătorul echipei sătmărene a și infirmat zvonurile despre o eventuală neprezentare la meciul de acasă de sâmbătă, cu Ripensia Timișoara.
„Nu se pune problema să nu jucăm sâmbătă. Chiar dacă am fi nevoiți să trimitem în teren junorii, meciul se va juca”, a spus președintele Merkli.
Însă situația financiară a Olimpiei este departe de a fi rezolvată. Clubul sătmărean a ajuns la fundul sacului din punct de vedere financiar, nu mai are bani de salarii, pentru deplasări sau pentru organizarea meciurilor de acasă. Și nici măcar pentru susținerea echipelor de copii și juniori. Despre situația prin care trece în acest moment echipa din Liga 2 puteți citi mai detaliat AICI.
După desfășurarea a 14-a etape în acest sezon, Olimpia se află pe locul 16, retrogradabil, cu 16 puncte, tot atâtea câte au și Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu Jiu și Metaloglobus București, echipa care stau însă mai bine la capitolul golaveraj. Sâmbătă, de la ora 11:00, Olimpia joacă pe teren propriu, de la ora 11:00, cu Ripensia Timișoara, ocupanta locului 11, cu 18 puncte.