Neplătiți de câteva luni bune, în timp ce fostul președinte al clubului, Attila Karda, și-a aprobat virarea la zi în cont a salariului, jucătorii echipei Olimpia Satu Mare au refuzat, luni, să efectueze antrenamentul obișnuit înaintea pregătirii următorului meci de campionat. Potivit ziarului local sătmărean Informația zilei, fotbaliștii antrenați de Zoltan Ritli nu au ieșit să se antreneze în semn de protest după ce au aflat că pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului Județean Satu Mare nu a fost inclus și un punct referitor la club.
Cu mari probleme financiare, Olimpia așteaptă în acest moment banii promiși de aleșii locali pentru a-și mai achita din datorii. Consiliul Județean este membru cotizant al clubului sătmărean înființat în 2010, iar în acest final de an trebuie să vireze o rată de 500.000 de lei.
Pe de altă parte, prezent luni la o emisiune televizată în direct la Informația TV, președintele Consiliului Județean, Csaba Pataki, a afirmat că ar fi fost mai bine pentru fotbalul sătmărean dacă Olimpia s-ar fi înscris într-un eșalon inferior, Liga 3 în cazul de față. Dar, în același timp, președintele Pataki a mai afirmat că se vor face eforturi pentru ducerea la bun sfârșit a activității Olimpiei pănă la finalul campionatului actual al Ligii 2.
După desfășurarea a 14-a etape în acest sezon, Olimpia se află pe locul 16, retrogradabil, cu 16 puncte, tot atâtea câte au și Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu Jiu și Metaloglobus București, echipa care stau însă mai bine la capitolul golaveraj. Sâmbătă, de la ora 11:00, Olimpia joacă pe teren propriu, de la ora 11:00, cu Ripensia Timișoara, ocupanta locului 11, cu 18 puncte.
Articol scris de Constantin DEMIAN
Foto: Satu Mare Online