Bogdan Andone nu a venit la conferința de presă după înfrângerea cu ACS Poli din Cupă. Lui Ionuț Popa i-a mai venit inima la loc: „Mă bucur că echipele au fost fair-play”

Marius ANGHEL 25 Oct. 2017, 21:24 Cupa

ACS Poli a tranșat meciul de Cupa României cu ASU Politehnica cu 1-0. Victoria în jocul din 16-imi cu rivala din oraș a făcut ca lui Ionuț Popa să-i mai revină culoarea în obraji. De partea cealaltă, Bogdan Andone nu s-a prezentat la conferința de presă, sub pretextul că și-a pierdut vocea. Locul i l-a ținut secundul Gabriel Vochin, care a spus că atacantul Marius Staicu, care a fost aproape de autogol, a făcut un meci tactic excelent.

Popa a declarat că vrea ca echipa să joace de acum încolo cum a făcut-o în debutul reprizei a doua. „Am dominat aproape 80 de minute jocul. În ultimele zece minute, nu am înțeles de ne-am retras, probabil să țină de rezultat. Ei au jucat cu mingi lungi din spate și așa și-au creat ocazii. Cum am jucat primele 25 de minute ale reprizei a doua, așa aș vrea să jucăm mereu. Am sufocat echipa adversă, am avut ocazii clare, am avut și două bare. Trebuia să marcăm mai mult, să fie două-trei goluri. Îi felicit pe ASU pentru dăruire, ne-au creat probleme la sfârșitul jocului, pentru că până atunci nu s-a pus problema. Mă bucur că echipele au fost fair-play pe parcursul jocului, mă bucur pentru revenirile lui Crețu și Țigănașu, că Bocșan a jucat mai bine decât cu Steaua”, a punctat Ionuț Popa despre meci.

Puțini spectatori la derby-ul Timișoarei

Antrenorul prim-divizionarei a dezvăluit că un spectactor i-a spus că orașul nu merită fotbal dacă atât de puțini oameni au venit la stadion. „Spectatorii au strigat „Poli-Poli”, nu Poli sau Politehnica. A fost un meci interesant, inedit pentru fotbalul timișorean. Cineva mi-a spus că Timișoara nu merită fotbal pentru așa puțini spectatori. Eu sunt bănățean”, a mai spus tehnicianul.

Secundul Gabriel Vochin a lăudat prestația ambelor echipe

Antrenorul secund al ASU Poli a lăudat ambele formații. „A fost un meci specific de Cupa României. Chiar au respectat competiția într-un mod foarte frumos. Au câștigat adversarii, țin să felicit echipa noastră pentru modul în care au jucat. Vreau să îi felicit și pe spectatori, ațâți câți au fost, au susținut echipa noastră. Finalul ne-a aparținut aproape în totalitate, am pare rău că nu am reușit să marcăm, să continuăm în faza superioară a competiției. Astăzi atât am putut. Staicu a făcut un joc foarte bun din punct de vedere tactic, a respectat tot ce i s-a cerut. Echipa noastră a jucat bine. Întotdeauna ne dorim să jucăm și mai bine, dar sunt mulțumit de modul cum s-a exprimat astăzi”, a declarat Gabriel Vochin.

Prima întâlnire istorică dintre cele două Politehnici timișorene a fost decisă de togolezul Camaldine Abraw, cu golul din minutul 52. Echipa primarului Robu a învins-o astfel la limită pe cea a suporterilor alb-violeți și a acces în optimile Cupei României.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 25 Oct. 2017, 21:24 Cupa
Pe aceeași temă