ANALIZĂ‚ | Niciuna din echipele reînființate nu e lider în seriile Ligii 3 după 5 etape. Farul și Petrolul sunt pe locul 2, Oțelul e pe 3, U Cluj – pe 6

Marius ANGHEL 25 Sep. 2017, 15:23 Stiri

Încercarea de a urca în Liga 2 a echipelor înființate pe urmele marilor branduri dispărute anul trecut este mult mai dificilă decât estimau suporterii și conducătorii acestor cluburi înainte de startul sezonului. După cinci etape disputate din Liga 3, nici măcar unul din numele mari nu este lider în grupa sa. Suporter Spirit Club Farul Constanța (Seria 2) și ACS Petrolul 52 Ploiești (Seria 3) ocupă locul 2, Suporter Club Oțelul Galați (Seria 1) e pe locul 3, în timp ce AS FC Universitatea Cluj (Seria 5) e abia pe locul 6.

Față de previziunile de dinaintea startului, dar și comparativ cu condițiile și pretențiile acestor mari nume, niciunul nu este, momentan, acolo unde ar fi fost de așteptat.

Oțelul, cu Silviu Ilie și Sălăgeanu în lot, este pe locul 3 în Seria 1, după echipa unei comune cu 4.000 de locuitori din Județul Brașov


Oțelul a avut două mici sincope în startul sezonului și acum este pe locul 3 în Seria 1 a Ligii 3. Foto: fb SC Oțelul

În Seria 1, Oțelul a reușit să intre și în posesia brandului original și are în echipă doi jucători din garnitura care câștiga titlul în 2011 – Adrian Sălăgeanu (care e și căpitan) și Silviu Ilie – și joacă pe arena tradițională din Galați. Nu este, însă, suficient în acest moment, echipa având 11 puncte după trei victorii (8-0 cu Metalosport Galați, 3-1 cu Odorheiu Secuiesc și 2-0 cu Bucovina Rădăuți, toate pe propriul teren) și două egaluri (1-1 cu Focșani și 1-1 cu Sănătatea Dărăbani, ambele în deplasare).

Gălățenii, care își propuneau promovarea la finalul acestui campionat pentru a putea, apoi, să pregătească în liniște o revenire în Liga 1 până în 2020, n-au reușit încă să câștige în deplasare și sunt la două puncte în spatele primelor două clasate, AFC Hărman și Sporting Liești.

Hărman, care și astă-primăvară a ratat la mustață promovarea în Liga 2, pare cu adevărat adversarul cel mai de temut. În primele cinci etape, brașovenii au pierdut un singur punct și au un golaveraj elocvent: 14-1. Dacă Oțelul are, în mod evident, un potențial mult mai mare (este, totuși, reprezentanta unui oraș cu peste 200.000 de locuitori), în schimb echipa din minuscula localitate situată în Țara Bârsei (circa 4.000 de locuitori) este mai omogenă și mai bine organizată, în această clipă.

Sporting Liești este o altă echipă gălățeană, care momentan are scăzute șase puncte în clasament din cauza unui proces cu Metalosport Galați. Și le va recupera în curând după ce a făcut contestație la FRF și astfel va trece și ea în clasament peste Oțelul.

Farul, cap la cap cu o altă nou-promovată care nuși propune să intre în Liga 2. Echipa lui Grigoraș pare în cea mai bună situație dintre numele mari ale Ligii 3


Într-un interviu acordat ProSport înainte de startul sezonului, antrenorul Grigoraș era circumspect în privința primei părți a campionatului, invocând probleme de lot și organizatorice. Farul a mers însă bine și pare că va domina Seria a 2-a a Ligii 3. Foto: fb SSC Farul Constanța

În Seria 2, SSC Farul Constanța este pe locul 2, după o altă nou-promovată din Liga 4, Progresul Spartac București, cu care este la egalitate de puncte, 13, dar are golaveraj inferior. Veștile bune și cele proaste sunt amestecate pentru „marinari”. Pe de o parte, startul de sezon a fost mult peste așteptările conducătorilor și ale susținătorilor. Antrenorul Petre Grigoraș, venit la echipă cu puțin înainte de prima etapă, a fost foarte îngrijorat că, din cauza problemelor de lot și a celor organizatorice, s-ar putea produce niște sincope în prima parte a sezonului. N-a fost așa, Farul și-a amânat prima etapă și, până la urmă, întărit și cu fotbaliști cunoscuți precum Raphael Stănescu, a reușit să obțină patru victorii la rând, după ce debutase cu o remiză în deplasare, la Voluntari II. În această serie, Farul pare să nu aibă probleme deosebite. După 0-0 în deplasare, cu Voluntari II, au urmat patru victorii: 4-2 cu Unirea Slobozia, 3-1 cu Agricola Borcea (ambele acasă), 3-0 cu Victoria Traian (în deplasare) și 3-1 cu Axiopolis Cernavodă (acasă). Echipa are foarte mulți sponsori și este finanțată și de autoritățile locale.

Liderul Progresul Spartac este însă, de asemenea, o echipă cu bani. Înaintea campionatului, șefii clubului nu-și propuneau mai mult decât o prezență în Liga 3, finanțatorul clubului, Gabriel Rădulescu, declarând că obiectivul de a promova din nou s-ar putea pune în următorii cinci ani. Startul sezonului arată însă că Seria a 2-a din Liga 3 este accesibilă.

Olimpia Râmnicu Sărat (12 puncte), Axiopolis Cernavodă (12 puncte) și Metalul Buzău (11 puncte) sunt celelalte echipe aflate în preajma primelor două clasate, dar niciuna nu pare să aibă anvergura de a intra în lupta pentru promovare.

Petrolul Ploiești are parcurs perfect, dar la fel sunt și echipele din Teleorman. Alexandria și Turnu-Măgurele par, și ele, de neoprit


Petrolul are victorii pe linie în startul sezonului, dar nu e suficient pentru a fi și lideră. Ploieștenii se vor bate la promovare cu două formații din Teleorman. Foto: fb FC Petrolul Ploiești

Dintre toate echipele cu nume mare promovate în Liga 3, Petrolul 52, repartizată în Seria 3, părea înainte de startul campionatului cea mai avantajată. Formația juca pe „Ilie Oană” cu un număr uriaș de suporteri în tribune (uneori, chiar 7.000), ținând cont că e, totuși, vorba de meciuri de Liga 4 și, apoi, Liga 3. Avea în conducere și pe banca tehnică foști jucători petroliști. Sponsor oficial devenise Veolia, despre care conducătorii clubului afirmau, pentru ProSport, că virase deja în conturi banii necesari participării în Liga 3.

Parcursul din startul sezonului pare, dacă privim clasamentul, unul foarte bun, cu punctaj maxim și golaveraj bun (12-3). Victoriile n-au fost însă unele foarte convingătoare și jocul e neconvingător. Ultima, 3-2 cu Flacăra Moreni, a venit dramatic, după ce oaspeții au condus 1-0 la pauză, chiar pe „Ilie Oană”, iar ploieștenii au întors scorul doar după ce dâmbovițenii au primit două cartonașe roșii. Cele cinci victorii au fost obținute la următoarele scoruri: 3-1 cu Viitorul Domnești (acasă), 1-0 cu Sporting Roșiori (în deplasare), 4-0 cu FC Aninoasa (acasă), 1-0 cu CS Tunari (în deplasare) și 3-2 cu Flacăra Moreni (acasă).

Surpriza vine însă din partea concurenței. Petrolul Ploiești se bate la promovare cu două echipe din Teleorman. Pe primul loc în Seria 3, cu un parcurs perfect până acum, este FCM Alexandria, de asemenea cu punctaj maxim, dar golaveraj mai bun decât Petrolul: 12-1. Tot cu cinci victorii din tot atâtea posibile este Voința Turnu Măgurele, echipa clasată pe locul 3, care are aceeași diferență de golaveraj ca și Petrolul, dar un gol mai puțin marcat (11-2 față de 12-3).

Atât Alexandria, cât și Turnu Măgurele sunt pe lista orașelor prioritare unde guvernul României, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, va stadioane noi.

U Cluj înoată inexplicabil la mijlocul clasamentului în Seria a 5-a. „Șepcile roșii” au tot ce le trebuie, mai puțin rezultate


Dintre toate echipele cu nume mare din Liga 3, U Cluj are cele mai multe vedete în primul 11. Cu toate acestea, ardelenii sunt abia pe locul 6 în Seria a 5-a. Foto: fb Universitatea Cluj

Situația cea mai neașteptată se înregistrează însă în Seria a 5-a a Ligii 3. Universitatea Cluj, cu Ovidiu Sabău în rolul de manager general și fotbaliști care au jucat în prima ligă în lot (Albuț, Cordoș, Onicaș, Giurgiu, Florescu, Goga, Abrudan), susținută financiar de autoritățile locale și de galeria „șepcilor roșii” în tribune, este abia pe locul 6, cu 7 puncte (e drept, cu un meci mai puțin disputat). În patru partide, Universitatea a pierdut deja un meci, 0-2 la Unirea Tășnad, și a făcut o remiză acasă, 1-1 cu CFR Cluj II. Cele două victorii au fost obținute cu Unirea Dej (4-0 în deplasare) și Performanța Ighiu (3-0 acasă). Antrenorul cu care s-a promovat, Marius Popescu, a fost schimbat și înlocuit cu un alt fost jucător clujean, Adrian Falub.

Seria este una echilibrată. În acest moment, lider este Metalurgistul Cugir, cu 12 puncte. Urmează Comuna Recea, Industria Galda și Avântul Reghin, cu câte 10 puncte. Înaintea celor de la U se află și echipa secundă a marilor rivali de la CFR, cu 9 puncte.

Marius ANGHEL 25 Sep. 2017, 15:23 Stiri
Pe aceeași temă