ACS Steagu Roșu Brașov, club fondat în anul 2010 și care dorește să continue istoria fotbalului brașovean după ce FC Brașov va intra în faliment, va organiza o primă acțiune importantă în scurta sa istorie. În perioada 3-4 august, la Brașov, va găzdui prima ediție a turneului „Nicolae Pescaru”, care va reuni la start echipe care au pornit pe drumul recontrucției, pentru a păstra tradiția unor branduri – Petrolul, CSA Steaua și Oțelul urmând să joace alături de ACS Steagul Roșu.
„Am pus pe picioare prima ediție a Trofeului „Nicolae Pescaru”, legendă fotbalistică a Brașovului, președintele de onoare al clubului nostru, idea fiind ca echipe care se luptă pentru a dobândi gloria de altădată, susținute necondiționat de suporteri, precum CSA Steaua București, Petrolul Ploiești și Oțelul Galați să ne fie alături. În zilele de 3 și 4 august am programat acest patrulater, la Brașov, turneu prin care dorim să redăm orașului de la poalele Tâmpei spectacolul fotbalistic de care are atâta nevoie, iar acest lucru nu se putea face mai bine decât alături de echipe de mare tradiție din fotbalului românesc. Le mulțumesc pe această cale celor care au răspuns afirmativ invitației mele, prietenului Marius Lăcătuș, foștilor mei colegi de la Galați, Marius Cosoreanu și Iulian Apostol, și nu în ultimul rând lui Octavian Grigore și Cristi Vlad de la Petrolul. Prezența lor la turneul organizat de ACS Steagul Roșu nu face decât să ne oblige, să progresăm, să avem performanțe, după șapte ani de la înființare, alături de Adi Chiric – președintele clubului, ajungând la un moment prielnic acum, în care nimeni nu a crezut la un moment dat”, a spus Edi Gherghe, președintele clubului brașovean.
„Ne dorim sa formăm un centru puternic de copii și juniori la care se va adăuga Academia Steagul Roșu (pentru juniorii de 15-19 ani), care an de an își propune să dea echipei de seniori jucători formați din propria pepinieră. Steagul Roșu nu a fost și nu va fi de vânzare” a mai spus Gherghe.
Articol scris de Marian DIMA