Dacă ACS Poli a reușit să se mențină în Liga 1 după ce a câștigat barajul cu UTA, campionatul viitor al Ligii 2 tot va avea în componență două echipe timișorene. ASU Poli și-a asigurat prezența și în noul sezon, în timp ce din Liga 3 a promovat Ripensia Timișoara, o echipă ce pare mai bogată decât cea a suporterilor Politehnicii.
Jucătorii Ripensiei sunt încă în vacanță după ce au promovat din Seria a 4-a a Ligii 2, însă conducătorii nu au avut prea multe zile libere. Roș-galbenii fac în această perioadă toate demersurile pentru a îndeplini condițiile pentru eșalonul secund, stadionul punându-le cele mai serioase probleme.
„Cu câteva mici derogări, și echipele promovate au procesul de licențiere. Sunt cinci criterii de îndeplinit: sportiv, de infrastructura, financiar, juridic și administrativ. Am primit deja că suntem în regulă la cel sportiv și juridic. Pentru stadion vom solicita o omologare provizorie. Vom mări capacitatea la 700-800 de locuri. Vom mai lucra la vestiare, vor fi cosmetizări, astfel încât să arate bine pe transmisiunile TV”, a spus, pentru TMsport.ro, Radu Ienovan, președintele Ripendiei, care nu exclude varianta ca echipă să joace și pe stadionul „Dan Păltinișanu” în meciurile importante.
Oficialul timișorean e însă sigur că nu vor exista probleme financiare pentru participarea în Liga 2. „Obiectivul nostru e la fel ca întotdeauna, să facem performanță. Nu ne propunem un loc anume. Din punct de vedere financiar, am conturat în proporție de 80-90% bugetul. Ce vă pot spune e că nu se pune problema periclitării participării Ripensiei în Liga a 2-a”, a mai declarat Ienovan, care estimează un buget de 250.000 de euro pentru sezonul 2017-2018.
În privința jucătorilor, stafful tehnic al Ripensiei vrea să se bazeze pentru început pe lotul cu care s-a reușit promovarea. „Am prelungit contractele jucătorilor. Doar Ștreangă a plecat, din cauza unei probleme medicale. Avem o ofertă pentru Mediop de la un club din Liga 1. Vă pot spune doar că nu este Poli Timișoara. Plecările vor fi și în funcție de sosiri”, a mai spus Ienovan pentru TMsport.ro, care ar vrea o colaborate cu ACS Poli, LPS Banatul și CSȘ Bega în privința juniorilor.