Rămași cazați la Snagov după ce duminică au evoluat la Clinceni, în etapa a 28-a a Ligii 2, jucătorii și stafful echipei Olimpia Satu Mare au profitat de faptul că au fost aproape de Capitală și au mers la mormântul fostului internațional Daniel Prodan, decedat pe 16 noiembrie 2016, la doar 44 de ani, în urma unui infarct.
Delegația clubului sătmărean a fost la mormântul lui Daniel Prodan, la cimitirul Sfântu Ilie din Pipera, unde au ținut un moment de reculegere.
Pentru cei care nu știu, stadionul din Satu Mare îi poartă din acest an numele lui Daniel Prodan, după o decizie a Consiliului Local. Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972, la Satu Mare, și a fost unul dintre cei mai mari fundași pe care i-a dat fotbalul românesc. Marele succes l-a cunoscut în tricoul naționalei României. Membru important al Generației de Aur, Daniel Prodan a strâns 54 de meciuri sub tricolor și a participat alături de națională la Campionatul Mondial din 1994 și la EURO 1996.
Altfel, Olimpia a solicitat clubului Dunărea Călărași și Federației Române de Fotbal să devanseze meciul din etapa a 29-a a Ligii 2 pe care îl avea de disputat la Călărași pentru a-l lega de cel de la Clinceni și a nu fi nevoită să meargă la Satu Mare ca apoi să revină în sudul țării. Rugămintea i-a fost ascultată, așa că jocul a fost programat pentru miercuri, de la ora 17:30, cu două zile mai devreme față de cum ar fi trebuit să aibă loc inițial. Tocmai de aceea au avut o ședere prelungită la hotelul din Snagov, iar spre Călărași au plecat marți.
Pentru meciul cu Dunărea, antrenorul Bogdan Andone speră să întrerupă seria de cinci jocuri fără victorie, dintre care ultimele patru au fost toate pierdute, în ciuda problemelor de lot pe care le are. Cosmin Bura și Florin Mureșan sunt incerți din motive medicale, Ciprian Duruș este suspendat pentru cumul de cartonașe, iar Cosmin Iuhas și Raul Krausz sunt accidentați de mai multă vreme. În schimb, se poate folosi de Romario Rus și Robert Villand, reveniți după suspendari, cât și pe Vasile Pop.