Dorin Goian are informații că „stegarii” se dau loviți înaintea meciului cu Foresta. „Nu ne putem întoarce înapoi cu 20 de ani. Astfel de practici se făceau înainte”

Marius ANGHEL 12 Oct. 2016, 15:46 Liga 2
Dorin Goian are informații că

FC Brașov și Foresta Suceava, două dintre echipele cu pretenții ale Ligii 2, se întâlnesc vineri, de la ora 17:30, în etapa a 12-a. Derby-ul acestei runde aduce față în față cele două formații aflate pe locurile 2 și 3 și cu același număr de puncte, 25. „Steagul” este singurul club rămas invincibil în campionat, în timp ce Foresta are o serie de nouă meciuri fără înfrângere de când a fost preluată de antrenorul Cristian Popovici.

FC Brașov se teme însă de Foresta înaintea meciului direct de pe Stadionul Tineretului. Cornel Țălnar a avut un meci greu runda trecută, la Râmnicu Vâlcea, acolo unde a pierdut doi jucători din cauza cartonașelor roșii încasate. Sabrin Sburlea și Robert Băjan nu vor putea juca împotriva sucevenilor, în plus, brașovenii au acuzat și probleme medicale încă din noaptea de dinaintea jocului cu CSM. Mai mulți jucători, dar și membrii staff-ului tehnic s-au simțit extrem de rău, acuzând crampe abdominale, greață, vomă, diaree. Primii căzuți la datorie au fost Manole și Săftescu, iar medicul Gheorghe Popa a fost trezit la 4 dimineața pentru a-i trata pe cei doi jucători. Problemele au continuat și duminică dimineața, atunci când și alți jucători au acuzat probleme medicale, iar alții chiar în timpul jocului! Se pare că problemele au apărut de la carnea de pui consumată vineri seara, la cină.

„Au fost probleme cu mulți dintre jucători. Niciodată nu mi s-a întâmplat ceva asemănător înaintea unui meci. Au mai fost cazuri izolate, dar nu probleme să afecteze mai mulți jucători. Am verificat la bucătărie, angajații purtau mănuși, iar carnea arăta bine. Problemele s-au ameliorat luni, astfel că de marți toți jucătorii vor fi apți pentru antrenamente”, a comentat doctorul Gheorghe Popa.

Totuși, președintele Forestei, Dorin Goian, spune că brașovenii se vor da loviți înaintea meciului de vineri și vor cere federației să amâne jocul, pentru că se tem că vor pierde din cauza absențelor din lot. Goian are informații că „stegarii” vor motiva că nu pot juca din cauza problemelor medicale din lot, pe motivul unei indigestii.

„Vineri avem o partidă dificilă la Brașov. Echipa e la egalitate cu noi. E o deplasare grea. Îmi pare rău că, din câte am înțeles, cei de la Brașov au un gând să depună o hârtie la FRF cum că 7-8 jucători ar acuza o indigestie. Probabil o vor acuza de astăzi sau de mâine.

Cu toții îl știm prea bine pe domnul Romică Pașcu. Să plecăm noi cu autocarul de la Suceava, facem 5 ore jumate, și mâine la prânz vor face ei indigestia. Au doi jucători suspendați, mai au unul accidentat, își doresc mult să amâne acest joc cu noi.

Am informații că cei de la Brașov vor să amâne meciul, pe aceste cauze. Îmi pare rău, dar nu ne putem întoarce înapoi cu 20 de ani. Astfel de practici se făceau înainte. Vreau doar să avertizez și pe cei din FRF, pentru că vom verifica și vom trimite o adresă pentru a vedea și noi acele scutiri medicale care vor fi trimise la FRF. E o competiție sportivă, nu putem accepta. Dacă sunt mai buni, să câștige pe teren. Vrem să jucăm fotbal”, a spus Goian la Sport.ro.

La Foresta joacă patru jucători care în sezonul trecut au evoluat la FC Brașov: Marius Matei, Bogdan Rusu, Răzvan Avram și Andrei Cerlincă.

Marius ANGHEL 12 Oct. 2016, 15:46 Liga 2
Pe aceeași temă