Urmând exemplul fostului său coleg, Florin Plecanciuc, fundașul central Ionuț Popescu (25 ani) a abandonat și el fotbalul de performanță, urmând a se dedica altor activități. Fostul fundaș central de la CSM Râmnicu Vâlcea și Metalul Reșița s-a pus cu burta pe carte, pentru a susține la vară examen de admitere la Academia de Poliție.
„Am oferte de la Liga a III-a, chiar și Liga a II-a, dar m-am lăsat, am luat decizia, merg pe noul drum. Fac medițații, la vară dau la Academia de Poliție. Nu se mai merită să continui cu fotbalul, am și eu o vârstă, am o relație stabilă, la anul am fixat nunta. Dacă apare un copil, ce fac, că eu sunt neplătit de un an la Reșița. Nu m-am înscris la masa credală, abia acum mi-au venit actele de reziliere a contractului cu Metalul”, a spus Ionuț Popescu.
Fundașul central și-a dat acceptul să joace de plăcere pentru Viitorul Valea Mare, echipă care se bate pentru evitarea retrogradării în Superliga Vâlcea.
„Noni” va veni la Valea Mare doar pentru meciuri, așa cum fac toți colegii săi. „Voi juca probabil pentru Valea Mare” a spus Noni Popescu. Jucătorul a refuzat pe CS Șirineasa, club care se bate pentru promovarea în Liga a III-a și care îi cerea jucătorului prezența la minim un antrenament pe săptămână.
În cariera sa, Ionuț Popescu a trecut pe la Universitatea Craiova, CSM Râmnicu Vâlcea, Farul Constanța și Metalul Reșița. În toamnă, stoperul a intrat doar în patru meciuri pentru Metalul, după care s-a accidentat și nu a mai putut evolua.
Articol scris de Adi Georgescu