Conducerea FC Brașov ajunsese săptămâna trecută la un acord cu omologii de la FC Petrolul ca gruparea ploieșteană să își joace meciurile considerate pe teren propriu, cu Dinamo și ASA Târgu Mureș, pe stadionul Tineretului, din Brașov, în cazul în care nu se vor înțelege cu SGU Ploiești în privința închirierii arenei „Ilie Oană”. Petroliștii ceruseră acceptul Ligii Profesioniste de Fotbal să joace la Brașov, ca variantă de rezervă, însă se aștepta mai întâi verdictul omologării stadionului.
Astăzi, 2 decembrie, la cererea oficialilor Petrolului, o delegație compusă din reprezentați ai LPF, Jandarmeriei, ISU și DJS a inspectat stadionul Tineretului în vederea omologării pentru meciuri de Liga 1, considerate cu un grad de rist ridicat. Verdictul a fost unul dur. Arena brașoveană nu a putut fi omologată, astfel că gruparea ploieșteană riscă să nu poată juca nici la Brașov.
„Cei de la ISU, dar și cei de la Jandarmerie au avut obiecții legate de meciurile considerate de grad de risc ridicat, așa cum ar fi o partidă Petrolul – Dinamo. Condițiile de bază pentru Liga a 2-a noi le îndeplinim, dar pentru Liga 1 mai sunt câteva lucruri de pus la punct”, au spus oficialii lui FC Brașov, citați de Monitorul Expres.
FC Brașov joacă ultimul meci din acest an din Liga 2 pe stadionul Tineretului, sâmbătă, de la ora 13:00, cu Chindia Târgoviște.
SGU Ploiești nu vrea Petrolul pe „Ilie Oană”!
Tot astăzi, FC Petrolul a anunțat pe site-ul oficial că meciul cu FC Dinamo, programat, luni, de la ora 20:30, în etapa a 21-a a Ligii 1, ar putea să nu se dispute pe „Ilie Oană”, deoarece administratorul arenei, Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, refuză închirierea stadionului.
„Reprezentanții firmei RGL Oil au solicitat SGU Ploiești, societate care are drept acționar Consiliul Local Ploiești, închirierea arenei Ilie Oană, urmând ca, la fel cum s-a procedat și la finalul săptămânii trecute, stadionul să fie folosit gratuit de către FC Petrolul Ploiești pentru organizarea întâlnirii cu Dinamo, iar intrarea spectatorilor la acest meci să fie liberă. Fără să justifice, însă, în vreun fel, conducerea SGU Ploiești a refuzat cererea depusă de către domnul Lucian Rădulescu, reprezentantul RGL Oil. Ne întrebăm, acum, care sunt motivele pentru care SGU Ploiești îi împiedică pe suporterii petroliști să asiste gratuit la partida cu Dinamo și cum își permite conducerea SGU să priveze bugetul local de suma de 3.600 de euro, contravaloarea chiriei pentru jocul de luni? Oare ar fi normal ca FC Petrolul să fie trimisă în pribegie, să închirieze o altă arenă și să contribuie la bugetul unei alte municipalități, de exemplu Cluj-Napoca, în loc să-și dispute meciurile în propria casă, pe stadionul construit din banii ploieștenilor, pentru echipa ploieștenilor? Să sperăm că, până la urmă, SGU Ploiești va realiza faptul că, prin interzicerea echipei Petrolul Ploiești pe Ilie Oană, nu face un rău numai clubului, ci și ploieștenilor, cei care, cu siguranță, își doresc să vadă echipa favorită evoluând la Ploiești și nu pe un alt stadion din țară”, se arată într-un comunicat al FC Petrolul.
Contractul între clubul de fotbal și firma Consiliului Local Ploiești care are în administrare arena a fost reziliat, la 25 noiembrie, ca urmare a datoriilor FC Petrolul, care ajung la aproape două milioane de lei (inclusiv cele dinaintea intrării în insolvență).
Directorul Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, Donald Constantin, a declarat că debitul datorat și neachitat de către Petrolul Ploiești după intrarea în insolvență este în sumă totală de 509.295,65 lei, din care la scadență 361.362,57 lei.
În schimb, gruparea ploieșteană susține că în contabilitatea societății există o sumă de plată scadentă reprezentând chirie pentru evenimentele sportive organizate pe Stadionul Ilie Oană în cuantum de 104.138, 08 lei, precum și o sumă de 20.312,93 lei, reprezentând chirie sediu club, magazin oficial, servicii curățenie și penalități, în total 124.451,01 lei.
Facturile pentru ultimele 5 meciuri organizate pe Stadionul Ilie Oană nu sunt înregistrate în contabilitatea clubului, deoarece pentru una dintre partide, cea cu ACS Poli Timișoara, SGU nu a comunicat clubului factura aferentă, iar pentru alte patru jocuri, cu CSU Craiova, FC Steaua, CSMS Iași și Concordia Chiajna, facturile au fost refuzate și returnate spre diminuare, din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către SGU.
Valoarea inițială a celor patru facturi comunicate și refuzate a fost de 286.025,21 lei.
Petrolul a jucat, vineri, meciul cu CFR Cluj (scor 1-0), din etapa a XIX-a a Ligii I, după ce un suporter, Lucian Rădulescu, reprezentantul RGL Oil, a închiriat arena și a oferit astfel posibilitatea echipei ploieștene să joace pe propriul teren.