Din motive pe care nu le înțelegem în totalitate, dar sentimentul nostru este că pur și simplu suntem driblați, întâlnirea săptămânală cu presa de joi a conducerii echipei nu a mai avut loc. Nu intrăm în detalii decât dacă va fi cazul, însă intenția noastră era de a afla cum pregătește antrenorul Giovanni Pisano meciul de sâmbătă, de la Tărlungeni, și de a fi informați cu privire la situația celor patru jucători care, în ultimele zile, au venit să dea probe la echipă. Pentru că nu am reușit să luăm legătura nici cu tehnicianul italian, nici cu traducătorul, care am înțeles că este plecat cu probleme personale în orașul natal, ne-am adresat directorului tehnic al clubului, Dan Avram.
În privința celor doi jucători africani veniți pe filiara Alin Negrea, precum și a jucătorului englez de culoare, cu toții tineri sub 19 ani, acesta ne-a spus că nu au fost opriți în lot. Zilele trecute a venit și fotbalistul marocan cu pașaport italian anunțat de Giovanni Pisano, însă nici în privința acestuia nu s-a luat o hotărâre, însă, ne-a spus Dan Avram, până la sfârșitul săptămânii se va ști dacă va rămâne în lot sau va pleca.
Totodată, Dan Avram a ținut să mai facă unele precizări, referitor la afirmația lui Giovanni Pisano, făcută după meciul cu UTA Bătrâna Doamnă, când antrenorul a acuzat imixtiuni ale administrației clubului în aducerea unor jucători. „Azi (joi – n.r.) a avut loc ședința Comitetului director al clubului, în cadrul căreia am stabilit câteva lucruri. În primul rând, aș vrea să se știe că pentru membrii comitetului, Mugurel Ilisei nu face parte din administrație. De asemenea, vreau să subliniez că acest comitet nu a avut și nu are nicio imixtiune în problemele tehnice ale echipei, ci se ocupă doar de crearea de condiții pentru buna desfășurare a activității echipelor clubului FC Caransebeș 1913, începând de la cea de Liga a II-a și până la juniorii E. Avem însă dreptul, și chiar ne vom folosi de el, să tragem la răspundere staff-ul tehnic pentru modul în care pregătește echipa, precum și echipa, pentru comportamentul atât în teren, cât și în afara lui, pe care îl au jucătorii”, a mai spus Dan Avram.
Articol scris de Adrian CRÂNGANU