Procesul clubului Oțelul cu ANAF a fost din nou amânat. Miercuri are loc cel în privința insolvenței

Procesul clubului Oțelul cu ANAF a fost din nou amânat.** Miercuri are loc cel în privința insolvenței

La Curtea de Apel București a fost luni, 21 septembrie, termen de judecată în procesul intentat de FC Oțelul împotriva ANAF, prin care contesta decizia de impunere a Fiscului pentru suma de aproximativ 5 milioane de euro. Conform lui Vlad Răpișcă, administratorul special al Fotbal Club Oțelul SA, instanța a decis o nouă amânare, dând un nou termen autorității fiscale competente de a reanaliza suma imputată, în corelanță cu recente lege a „amnistiei fiscale”.

O decizie oarecum similară fusese luată în acest proces și în urmă cu două săptămâni, când instanța de judecată a dat „termen pentru a se preciza de către pârâtă (n.r. – ANAF) dacă este sau nu de acord cu suspendarea facultativă a cauzei până la emiterea deciziei de anulare de autoritatea fiscală competentă a obligațiilor fiscale”.

Astfel, este foarte posibil ca FC Oțelul să obțină o amânare și miercuri, 23 septembrie, în procesul de insolvență, în condițiile în care nu există un verdict în litigiul cu ANAF și administratorul judiciar al clubului poate invoca că nu se poate face un plan de reorganizare fără a se ști cu exactitate suma totală a datoriilor avute de clubul de fotbal.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă