Problemele de lot cu care se confruntă FC Botoșani în acest sezon l-a determinat pe tehnicianul Leo Grozavu să facă noi achiziții de jucători. În zilele următoare, doi fotbaliști, unul de profil ofensiv și altul de profil defensiv, vor semna cu echipa din Liga 1.
Este vorba despre Sergiu Cristian Popovici (22 ani, foto, în dreapta) și Constantin Roșu (25 ani). Primul este fundaș stânga și a mai evoluat la FC Vaslui, Voința Sibiu și Academica Argeș, iar al doilea este atacant și a jucat ultima dată la Luceafărul Oradea, Gloria Bistrița și Gloria Progresul fiind alte echipe pentru care a evoluat în cariera sa.
3 goluri a înscris Popovici în ultimul sezon al Ligii 2 în tricoul Academicii, în timp ce Roșu vine din Liga a 4-a Bihor de la Luceafărul Oradea. Jucătorul a făcut pasul înapoi în sezonul trecut pentru a-și ajuta fosta echipă să promoveze, iar evoluția sa a fost foarte convingătoare. În 26 de meciuri jucate a înscris de 51 de ori, fiind golgheterul campionatului.
„Roșu și Sergiu Popovici sunt jucători care probabil vor rămâne în lot. Pe Popovici nu îl cunoșteam. L-am avut o perioadă în antrenamente, teste, a evoluat și într-un joc amical în care am încercat să ne facem o idee despre potențialul lui. Cu Roșu am lucrat la Oradea. Este un jucător care are calități foarte bune și sperăm că se va încadra în lot. Sunt jucători care vor fi legitimați în cel mai scurt timp. Încercăm în continuare să aducem și alți jucători”, a spus Leo Grozavu.
În aceste condiții, FC Botoșani se va despărți de doi jucători din lotul actual. Cel mai probabil, Rashid Brown și Neziri vor părăsi echipa.
Articol scris de Răzvan SAUCIUC