Nou-promovata Dunărea Călărași încă nu și-a găsit un portar cu experiență pe care să se bazeze în Liga 2. Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la startul noului sezon, gruparea antrenată de Ionel Ganea nu s-a înțeles cu Cezar Lungu (27 ani), fostul portar ce a mai evoluat la Steaua, Astra, Sportul, CSMS Iași și ultima dată la Academica Argeș. Goalkeeperul a apărat poarta Dunării în ultimele amicale, însă pretențiile financiare pe care le-a avut nu au fost acceptate de conducerea echipei călărășene.
„Voi aduce un portar de la Liga 1. Pe Lungu nu l-am oprit pentru că el dorea un contract în care el să nu aibă vreo obligație față de club. Eu așa ceva n-am mai întâlnit până acum”, a declarat, pentru sportcalarasean.ro, Ionel Ganea.
În această vară, Dunărea s-a despărțit de Iulian Răduță, portar care a solicitat rezilierea contractului, Călin Tiuț de la FC Botoșani nu a impresionat în probe, iar Emilian Dolha n-a fost atras de salariul care i s-a oferit.
Pe lânga problema portarului, călărășenii doresc să mai achiziționeze și un fundaș central.
Călărășenii au obținut împrumutul lui Himcinschi
Altfel, Dunărea Călărași a obținut transferul temporar de la Dinamo a atacantului Fabian Himcinschi (21 ani), dar speră să-i convingă pe bucureșteni să îl împrumute și pe Mihai Popescu. Parteneriatul dintre echipa lui Ionel Ganea și cea a „câinilor” se va materializa astăzi și cu un amical. La Călărași, de la ora 18:00, vine Dinamo II, formație din Liga 3 antrenată de Florentin Petre. Testul se va desfășura pe stadionul „Ion Comșa”, iar accesul se va face începând cu ora 16:00, pe baza unui bilet care costă 5 lei. Înainte de începerea meciului, Dunărea își va prezenta lotul cu care va aborda noul sezon competițional, cel de Liga 2, în cadrul unui eveniment intitulat „Regal fotbalistic la Călărași”.
„Nu păcălim pe nimeni. Jucăm cu Dinamo București. Vin șapte jucători de la prima echipă. Așa a fost și când am jucat cu Viitorul. Nimeni nu își permite să bage cei mai buni jucători într-un meci amical. La Călărași vor ajunge Mircea Rednic și Iulian Mihăescu, deci nu este vorba despre Dinamo II”, a încercat Ganea să ia apărarea clubului său după ce, inițial, Dunărea anunțase că va disputa un amical cu Dinamo, nu cu echipa secundă a acestora.
Foto: Alexandru HOJDA