Ceahlăul a retrogradat în Liga2 la capătul celui mai slab sezon din istorie pe prima scenă a fotbalului românesc. Conducătorii pregătesc actele pentru intrarea în insolvență în vreme ce majoritatea jucătorilor și-au depus memoriile pentru a deveni liberi de contract, invocând restanțe financiare neonorate.
Dinamo, alt club aflat în insolvență, care, datorită statutului, nu poate transfera decât jucători liberi de contract se orientează spre Pietricica și, după modelul Andrei Marc din iarnă, ar pune mâna gratis și pe nemțenii Vlad Achim, Cătălin Ștefănescu, Doru Popadiuc, Sorin Tăbăcariu și Sebastian Chitoșcă, jucători tineri și de perspectivă, unii dintre ei internaționali de tineret.
Iată pentru curioși și cotele actuale ale jucătorilor nemțeni potrivit site-ului transfermarkt, pentru a ne putea face o părere despre jaful și incompetența crasă de la clubul nemțean, care este pe cale să piardă gratis, fără nicio compensație, jucători în care s-au investit timp și bani pentru formarea lor ca titulari în Liga 1.
Doru Popadiuc (20 ani) – 528.000 Euro
Vlad Achim (26 ani) – 440.000 Euro
Cătălin Ștefănescu (20 ani) – 440.000 Euro
Sebastian Chitoșcă (22 ani) – 396.000 Euro
Sorin Tăbăcariu (20 ani) – 176.000 Euro
*sume exprimate în euro de site-ului transfermarkt, însă care nu reprezintă într-adevăr realitatea.
Reamintim că în iarnă Ceahlăul l-a pierdut în aceeași situație pe Andrei Marc a cărui cotă de piață era la acea vreme de 750.000 Euro.
Despre soarta celorlalți componenți ai lotului nemțean informațiile sunt mai puține, cert este faptul că străinii cu siguranță nu vor mai face parte din toamnă din lotul pentru Liga a 2-a, asta dacă nemțenii vor mai găsi resursele financiare pentru a se înscrie în liga secundă și dacă planul de reorganizare pe care îl va propune acționarul majoritar Angelo Massone va fi aprobat.
Articol scris de Dan Eșanu