Promovați matematic pe prima scenă, bănățenii vor avea parte de o vară de foc, la începutul căreia trebuie să-și stabilească tot planul de bătaie pentru prima ligă. Noul sezon va debuta extrem de rapid, pe 11 iulie! Până atunci ACS Poli vrea să realizeze cel puțin patru transferuri, nou-veniții vor fi jucători români și trebuie aduși cu sprijinul viitorului manager sportiv.
Ediția 2014-2015 e practic încheiată pentru liderul Seriei a II-a, care și-a asigurat liniștea pentru pregătirea Ligii 1. Dan Alexa vrea să-și odihnească titularii în ultimele trei jocuri din Liga 2, astfel, în echipă vor apărea nume mai puțin folosite, precum Rody, Alex Lazăr sau Bocșan. „E un mare avantaj că am reușit promovarea așa devreme. Poți să dai vacanță jucătorilor importanți, care au dus greul”, a spus Dan Alexa la PressAlert LIVE. Timișorenii urmează la final de sezon să încaseze primele de obiectiv, care sunt în funcție de numărul de minute jucate.
Concediul pentru cei consacrați e absolut necesar în condițiile în care perioada de vacanță oficială va fi aproape inexistentă. Cantonamentul va fi făcut în luna iunie, în Austria. „Îmi doresc să plecăm în Austria, pentru că e clima mai blândă. Un cantonament scurt. Avem practic vacanță pe 6 iunie, pe 8 iunie începem pregătirea. Într-o lună începi campionatul, pe 11 iulie, ca niciodată. Pentru că se joacă în sistem play-off-play out. E o perioadă comprimată”, a subliniat Alexa.
ACS Poli își poate construi un întreg plan de achiziții în funcție de managerul echipei. Astfel, la clubul timișorean sunt șanse mari să sosească Ovidiu Burcă, cu cei mai buni jucători ai retrogradatei Oțelul. Varianta nu a fost confirmată. Daniel Stanciu și Cristian Bobar sunt ceilalți contracandidați cu care Nicolae Robu a discutat de o posibilă sosire. Cert e că Dan Alexa va miza pe români, mai ales că a apărut regula care împiedică să vină extracomunitarii care nu sunt de lot național. Pe listă sunt Gigel Bucur și Ionuț Larie (CFR Cluj). De asemenea, Andrei Artean ar putea fi o soluție la mijlocul terenului, el revenind din împrumutul la Caransebeș.
„Eu vreau jucători români. Cu siguranță în această perioadă vom stabili contacte cu jucătorii pe care ni-i dorim. Să vedem ce soluții sunt. Nu se știe încă cine va retrograda, că dacă rămân în Liga I nu poți să iei pe cine vrei”, a explicat Dan Alexa.
ACS Poli are chiar acum parte de o mini-vacanță competițională, deoarece va sta în weekend prin retragerea lui FC Olt. Alb-negrii, care încă speră ca la anul să poarte și violet, vor evolua în următorul meci de abia pe 23 mai, la Tărlungeni.
16 iunie – 7 septembrie e perioada de transferuri (vară) pentru sezonul 2015-2016
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Marian CĂ‚RĂ‚VAN