Unirea se lipește de trei puncte, cu „meritul” lui Heil

Marian Dima, Marius ANGHEL 09 May. 2015, 18:24 Campionat

Gestul stupid al lui Heil, care și-a lăsat echipa în inferioritate, când Satu Mare se afla la cârma meciului, a decis învingătoarea meciului dintre Unirea Tărlungeni și Olimpia Satu Mare, scor 2-1.

Două avertismente, luate din același motiv – lovituri cu cotul, au întors balanța partidei, una în care, Tărlungeniul a dominat prima repriză, a deschis scorul prin Chirciu, cu un șut din 12 metri (mingea a lovit și bara – min. 15, 1-0) și a ratat, prin Sorin Marin desprinderea.

Apoi, Olimpia a echilibrat disputa și a egalat prin Mărkuș (șut din prima, în min. 21, mingea ducându-se la vinclu). După o serie de ocazii de ambele părți, după pauză, oaspeții au fost mai prezenți în ofensivă, dar totul s-a schimbat odată cu eliminarea fundașului central mai sus amintit. După lovitura liberă executată de Dâlbea, a rezultat un corner, iar Vlăsceanu a marcat cu capul, din centrarea lui Sorin Marin (min. 78, 2-1).

Golul venit în poarta echipei lui Tiberiu Csik a păstrat toate punctele la echipa brașoveană, puncte salvate, în ultimul minut și de reflexul excelent al lui Niczuly, la o fază în care Mărkuș a rămas singur cu portarul gazdelor, la o deviere greșită a unui apărător de la Unirea!

Chiar dacă echipa lui Dan Bona trece prin momente nu tocmai fericite, fotbalul reprezentând mai degrabă o „luptă de rezistență”, voința și caracterul au compensat, deocamdată, neajunsurile. Desigur, și în contextul unui nivel competițional tot mai modest.

UNIREA TĂ‚RLUNGENI    2
OLIMPIA SATU MARE    1

Chirciu ”15, Vlăsceanu ”78 / Mărkuș ”21

Niczuly – Vlăsceanu, Forika, Istrofor, Frâncu – Al. Neculai (Oct. Poenaru ”55), Dâlbea (cpt.), N. Cristea (Iaru ”68), S. Marin – Brujan (Cip. Pricop ”58), Chirciu
Rezerve neutilizate: Dănălache – T. Galan, Tatarciuc, Marcăș
Antrenor: Daniel Bona

Șuta – D. Muntean, Onicaș, Heil, Iuhas (cpt.) – R. Rus (Bg. Faur ”80), Bic (Chivari ”46), Villand, Selagea (Fl. Mureșan ”77) – Mărkuș, Sălăgeanu
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Cădar, Bâgiu, Donca
Antrenor: Tiberiu Csik
Eliminat: Heil ”77 (două galbene)

Stadion: Unirea (Tărlungeni); Spectatori: 150; Arbitru: Teodora Albon (Cluj-Napoca); Asistenți: Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Mihaela Țepușă  (București); Jucătorul meciului: Sorin Marin.

Articol scris de Marian Dima

Marian Dima, Marius ANGHEL 09 May. 2015, 18:24 Campionat
Pe aceeași temă