Conducerea CF Brăila a bătut palma cu investitorul italian. Pânzaru colaborează cu un antrenor din Peninsulă și testează doi jucători străini

Marius ANGHEL 18 Feb. 2015, 15:38 Liga 2

Dacă la Slobozia, Năvodari, Tărlungeni și Poiana Câmpina situația echipelor de fotbal s-a blocat în această iarnă, aproape sigur toate urmând a nu mai evolua din această primăvară în campionatul Ligii 2, la Brăila se pare că lucrurile au reintrat pe făgașul normal, ba chiar se vrea și performanță.

Conducerea clubului de pe malul Dunării a ajuns, la începutul acestei săptămâni, la o înțelegere cu investitorul italian care sâmbătă a asistat la eșecul de pe teren propriu în fața colegei SC Bacău, scor 0-3. Astfel, conform site-ului grupării brăilene, s-a semnat un „pre-acord cu avocatul italian Mauro Cavalli, urmând ca acesta să ajute pe termen lung echipa fanion a orașului”.

Investitorul italian a făcut deja prima sa mutare la gruparea din Liga 2, staff-ului tehnic condus de Alin Pânzaru alăturându-i-se antrenorul Dario Dighera, fost la AC Rimini, club ce acum activează în liga a patra din Italia. Pe lângă acesta, la CF Brăila au sosit și doi jucători în probe, un atacant italian de 25 de ani, Salvatore Novello, și un mijlocaș sârb de 20 de ani, Andreja Dojcovic. Cei doi vor fi testați în această săptămână, miercuri cu Dunărea Călărași și sâmbătă cu Delta Dobrogea Tulcea, urmând a se decide dacă vor fi păstrați sau nu în lot.

Mai mult, la CF Brăila s-a stabilit clar ce se vrea și pentru restul sezonului. Odată cu semnarea acestui parteneriat, obiectivul echipei va fi play-off-ul, adică o clasare cât mai bună între primele șase formații și formarea unui lot care să poată aspira la promovare în campionatul următor.

În această perioadă, gruparea condusă acum de tandemul Alin Pânzaru – Dario Dighera se pregătește la stadionul Chimia din stațiunea Lacu Sărat.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: obiectivbr.ro

Marius ANGHEL 18 Feb. 2015, 15:38 Liga 2
Pe aceeași temă