Cluburile care intră în insolvență vor fi penalizate cu câte șase puncte, a stabilit, luni, Comitetul Executiv al FRF, această sancțiune aplicându-se în ediția de campionat în care grupările primesc din partea instanței decizia de deschidere a procedurii, au declarat pentru Mediafax surse federale.
Tot în ședința de luni, Comitetul Executiv a mai hotărât ca grupările din Liga I să nu mai fie retrogradate în cazul în care nu vor obține licențele pentru sezonul următor, ci depunctate cu până la șase puncte și sancționate cu penalități de până la 100.000 de lei.
În ceea ce privește sancțiunea pentru intrarea în insolvență, FRF precizează că aceasta va fi aplicată de la 1 iulie 2015.
„Aprobă cu majoritate de voturi (un vot împotrivă – Emilian Hulubei) Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de Fair Play Financiar, ediția 2014, Regulamentul privind procedurile comisiilor pentru acordarea licenței cluburilor din cadrul Federației Române de Fotbal, ediția 2014, și Regulamentul privind procedurile de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I, ediția 2014, cu mențiunea că sancțiunea pentru intrarea în insolvență a cluburilor va fi aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2015”, se arată pe site-ul FRF.
Articol scris de Adrian Țone (Mediafax)