Sâmbătă, în cadrul ultimei etape a turului ligii secunde la fotbal, CF Brăila se deplasează la Năvodari pentru a juca cu echipa gazdă, Săgeata. Înaintea acestui joc, fosta prim-divizionară se află pe locul al treilea în Seria I cu 20 de puncte și nu vrea cu niciun chip să se îndepărteze de fruntașele clasamentului, Academica Argeș și FC Voluntari. De partea cealaltă, brăilenii aflați pe locul 6 cu 15 puncte au moralul foarte bun după victoria obținută etapa trecută în fața formației ACS Berceni și se deplaseasă în orașul de la malul mării cu gândul de a nu a pierde.
În acest sens, Alin Pânzaru, antrenorul brăilenilor a declarat: „Mergem la Năvodari cu gândul de a nu pierde! Știu că ne va fi foarte greu să reușim acest lucru, dar evoluțiile echipei din ultimile partide ne dau dreptul să tragem nădejde că așa va fi. Știu că ne așteaptă un meci foarte greu cu fosta prim-divizionară, dar sunt convins că băieții vor face tot ceea ce este omenește posibil să câștige măcar un punct! Nu mai spun că o eventuală victorie ar fi un adevărat miracol! Mai ales că după deplasarea la Năvodari ne așteaptă tot un meci în deplasare la Balotești, acolo unde vrem să câștigăm”.
Vești bune vin și din parte lui Florin Cârligea, omul de afaceri care susține financiar echipa brăileană. Acesta ar fi revenit la sentimente mai bune față de club și a dezmințit informațiile că nu va mai finanța echipa de pe malul Dunării începând cu luna decembrie!
Articol scris de Marcel Sânpetru