Deși a avut suficiente emoții în ceea ce privește rămânerea în liga a doua, conducerea de la CF Brăila a încercat să renegocieze prelungirea contractelor la jucătorii cărora le-a expirat contractul cu gruparea brăileană, dar, din câte se pare, tratativele au eșuat! Nu de alta, dar anumiți „purtătorii de tricouri” au solicitat mărirea salariilor, lucru care deocamdată este practic imposibil.
Le-au expirat înțelegerile jucătorilor Adrian Câmpeanu, Costel Roșu (care și-a găsit, se pare, o altă echipă), Daniel Ignat, Daniel Ochia, Cristian Mitrea, Bogdan Spătaru, Laurențiu Petean, Sorin Frunză și Victor Olenic. Toți aceștia au solicitat mărirea salariilor, deși, după felul în care au evoluat sezonul trecut, nu l-ar fi meritat nici pe cel care l-au avut! Referitor la acest lucru, Valentin Avramescu, președintele CF Brăila, ne-a declarat: „Principala vină a despre ceea ce se întâmplă acum o poartă fosta conducere a clubului, deoarece a încheiat cu jucătorii contracte mult prea mari față de posibilitățile echipei, mizând probabil pe sprijinul autorităților locale, dar nici rezultate nu au fost! Restanțele salariale, atunci când Florin Cârligea a preluat echipa, erau de 500.000 lei, iar la această sumă s-a mai adăugat și un spor de 30% reprezentând taxele aferente! În aceste condiții, nu se mai poate continua. Vom reuși în cele din urmă să încropim o echipă din jucătorii care-i vom aduce din zona noastră, a Galațiului, sau din cei care vor dori să joace pentru CF Brăila, dar în condițiile impuse de patronul echipei!” – a spus actualul președinte al CF Brăila.
Totodată, dintre jucătorii care mai au contract cu gruparea de pe malul Dunării, doar Ștefan Leu și Cosmin mai au înțelegeri valabile doi ani, restul doar pe un an. Aceștia sunt: Laurențiu Ivan, Daniel Cazan, Marius Dima, Gicu Iordache (mai este împrumutat de la Dunărea Galați un an), dar, din câte se pare, acestuia din urmă i se va propune o reziliere amiabilă a contractului!
În ceea ce privește soarta lui Alin Pânzaru, acesta acceptă noile condiții impuse de conducerea clubului, chiar dacă nu și-a dovedit „măiestria” de antrenor, dar orice alt antrenor este prea scump pentru CF Brăila!
În aceste condiții, Valentin Avramescu are o propune pe care vrea s-o pună în practică: „Ar fi foarte bine dacă jucătorii ar deveni Persoane Fizice Autorizate, așa cum sunt fetele de la handbal, sau așa cum se practică și pe la alte cluburi din țară! Așa nu se mai poate, cel puțin deocamdată!”
Având în vedere că reunirea lotului (!?), aceasta este programată să aibă loc pe data de 7 iulie, rămânând de văzut dacă CF Brăila va reuși să încropească o formație compatibilă pentru viitorul sezon competițional!
Articol scris de Marcel SÂNPETRU