Parcursul excelent din Liga a II-a al lui Răzvan Petrariu, portarul echipei SC Bacău, a atras atenția mai multor cluburi din România. Printre acestea se află și Dinamo, formație ce în ultimul timp și-a completat lotul cu jucători tineri din ligile inferioare. Acum, alb-roșii au fost atrași de paradele goalkeeper-ului moldovean, mai ales din meciurile cu Rapid, și sunt foarte aproape să bată palma cu acesta. Jucătorul ce este obișnuit cu selecțiile la naționala Under 19 a României.
Născut la 27 martie 1995, Răzvan Petrariu a avut evoluții apreciate la primul său sezon în Liga a II-a. Portarul și-a salvat de multe ori echipa de la goluri primite, în meciurile cu Rapid fiind o adevărată „panteră” între buturi. Petrariu i-a exasperat pe Niculae și Pancu cu paradele sale.
La 16 ani, Petrariu se pregătea deja cu echipa mare a lui FCM Bacău, la 17 promova cu CSM Moinești în Liga a III-a, iar la 18 o ducea pe SC Bacău în Liga a II-a. Acum, la 19 ani, este aproape să-și îndeplinească visul, acela de a ajunge în Liga I, însă o poate face mai devreme cu un an așa cum declara la finalul unui meci din acest sezon: „La 19 ani vreau să joc în play-off-ul ligii secunde. Iar la 20, poate intru în prima ligă cu Sport Club Bacău. Ar fi grozav”. Totuși, portarul are șansa să debuteze în primul eșalon la Dinamo, nu la SC Bacău, echipe ce evoluează în play-off, dar nu are șanse la promovare. „Îmi doresc ca într-o bună zi să ajung într-un campionat respectabil din Europa. Poate chiar în Anglia, pe urmele lui Pantilimon”, mai declara goalkeeperul.
Portar, dar și mijlocaș la juniori
Antrenorul echipei de juniori C ai echipei FCM Bacău, Vasile Ferica, declara în urmă cu ceva timp că este convins că Petrariu își poate îndeplini visul de a ajunge în Liga I. „Are calități frumoase. Nu întâmplător a fost remarcat de Teodor Șteț, care îl va selecționa la Campionatul pe Regiuni ce va fi organizat de Federație în această primăvară”, spune Ferica. Pe vremea când evolua la juniorii FCM-ului, tânărul Răzvan Petrariu evolua la două grupe de vârste diferite. PEntru una juca portar, iar la cealaltă era mijlocaș central. De atunci datează și cea mai mare dezamagire a sa. „La un turneu la Suceava am ratat un penalty contra Stelei. Era 1-1, iar dacă dădeam gol ne calificam în semifinale. Am murit de ciudă”, a spus Petrariu într-un interviu acordat în timpul acestui sezon.
„Îmi place mult Pantilimon și nu doar pentru că e băcăuan. Din străinătate, portarul meu preferat e Casillas”
Răzvan Petrariu, portar SC Bacău
La începutul anului 2014, Răzvan Petrariu era convocat la echipa națională U19. Antrenată de Ionel Augustin, selecționata română a disputat la sfârșitul lunii ianuarie un joc de verificare la Frosinone, în Italia, cu reprezentativa similară a țării gazdă.
Articol scris de Cătălin Mureșanu și Marius Anghel