Sosit la Hunedoara în pauza de iarnă, atacantul Elvis Dîrvaru (foto), este în creștere de formă, însă speră să de-a cel mai bun randament în play-off.
Conștient că șansele la promovare sunt mici, vârful Hunedoarei vrea să câștige toate jocurile din play-off și cheamă suporteri lângă echipă
– Felicitări, Elvis! Pentru al doilea joc la rând ai dat gol. După golul victoriei de la Târgu Jiu cu AFCM Reșița ai reușit chiar două.
– Mă simt foarte bine la Hunedoara! Echipa este în creștere de formă, eu la fel. Așteptăm play-off-ul încrezători și dornici să facem cât mai multe puncte, iar la sfârșit să vedem pe ce loc ne vom clasa.
– Apropo de play-off. Tu și colegii tăi v-ați făcut un plan cum să abordați jocurile din partea a doua a campionatului?
– Vom aborda toate jocurile la victorie. Șansele să încheiem sezonul pe primul loc sunt foarte mici, însă le vom juca până la capăt.
– Primul joc în play-off e vineri la Millenium Giarmata, echipă care în acest sezon a învins FC Hunedoara de două ori.
– Abia aștept să jucăm cu ei din nou. De data asta ne vom lua revanșa. Regret eșecul din retur cu Giarmata de la Hunedoara. Cu o victorie în fața lor șansele noastre la promovare ar fi acum mai mari.
– Spectatorii hunedoreni nu prea au dat pe la stadion la jocurile voastre.
– Îi așteptă de acum încolo. Sper să vină să ne susțină în play-off încurajările lor ne-ar motiva și mai mult.
FC Hunedoara va debuta în play off-ul Ligii a III-a, Seria a IV-a, vineri, de la ora 17:00, pe terenul celor de la Millenium Giarmata.
Articol scris de Sami Tamaș
Foto: FB/fc.hunedoara