Astăzi, „Bătrâna Doamnă” se chinuie să trăiască în eșalonul secund, iar o altă UTA s-a născut în Liga a IV-a și promite o ascensiune rapidă. „Am fost la meciul cu Mioveniul, mai mult împins de la spate de conducătorii oaseților. Președintele și antrenorul au fost la baza mea sportivă vineri seara, am discutat mult și m-au invitat la meci. Dar când am văzut 100-150 de oameni la o partidă de fotbal în capitala fotbalistică a Provinciei m-au apucat durerile de cap. E dezastru”, a comentat Ionuț Popa situația din Calea Aurel Vlaicu.
Mergând mai departe și aflând de alternativa „alb-roșie” din fotbalul județean, „Mister” mai crede că: „De-a lungul timpului s-au întâmplat atâtea și atâtea la club, iar cei din conducerea orașului și-au dat seama că UTA nu mai e a Aradului. Au venit tot felul de personaje care au călcat în picioare echipa fanion. Și atunci eforturile s-au canalizat pe UTA Bătrâna Doamnă, cu scopul ca în cel mai scurt timp aceasta să devină acea UTA arădeană pe care o știam cu toții”.
Despre fani și opțiunile acestora, „Mister” nu dorește să spună decât că: „Toată discuția în jurul drepturilor federative nu mi se pare importantă. Este evident că suporterii au dus o luptă cu Marțian, iar într-o luptă unul trebuie să câștige și altul să piardă. În războaie nu a existat niciodată egalitate. Eu nu știu ce să cred despre el. Mi se pare că Marțian speră și el la ceva, adică să pună acea fabrică pe picioare dacă primește avizul de mediu. Dar, până atunci e imposibil să lucrezi cu fotbaliști nemulțumiți, iar antrenorul cred că va pleca și el în două-trei etape”.
Sursa: Sport Arad