VIDEO Metalul Reșița și-a prezentat noile achiziții

Metalul Reșița și-a prezentat vineri, 21 februarie, într-o conferință de presă susținută la Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului, noile achiziții din lotul cu care se încearcă accederea în play-off-ul Ligii a II-a, seria a II-a și de acolo spre promovarea în primul eșalon.

Nouă jucători noi s-au alăturat în pauza de iarnă lotului pregătit de Marian Pană, asistat de Carol Gurgu și de Valentin Boșca. Portarul Cristi Zimmermann, alături de Daniel Vădrariu și Daniel Oprița, sunt cele trei come-back-uri în Valea Domanului, pentru a pune umărul la proiectul Metalul Reșița, de relansare a fotbalului din municipiul de pe Bârzava. Alte achiziții sunt Ștefan Ciuculescu, fost portar la Steaua București, Vișan Crețu, fotbalist la Delta Tulcea, Lucian Murgoci, fotbalist U-21, de la Oțelul Galați, Salif Nogo, fotbalist care a jucat numai în prima ligă, Ionuț Tătaru, fost la Pandurii Târgu Jiu și CS Turnu Severin, Dănuț Enescu, fotbalist care a reușit să promoveze cu Petrolul și a jucat apoi la Oțelul Galați. Este posibil ca până la meciul cu Minerul Motru, de pe 1 martie, la echipa reșițeană să mai apară încă trei nume noi, cu care se negociază în aceste zile.

La conferința de presă au fost prezenți primarul municipiului Reșița, Mihai Stepanescu, consilierii locali Gheorghe Năsturel și Florin Țurcaș, acționarul majoritar al CS Metalul Reșița, Cătălin Rufă, antrenorul Marian Pană și secundul Carol Gurgu, precum și directorul general al CS Metalul Reșița, Jean Turmacu. De asemenea, la conferință au asistat și câțiva membri ai Guardiei Rosso Nera, dar și liderul Marcel Gușcă, despre care consilierul local Gheorghe Năsturel a afirmat că a reușit să-l împace cu Carol Gurgu, făcându-i pe cei doi să-și dea mâna după un conflict mai vechi.

Primarul Mihai Stepanescu s-a arătat bucuros că a reușit să împlinească o mai veche dorință a reșițenilor, aceea de a avea o echipă cel puțin la nivelul ligii secunde, sperând că iubitorii fotbalului din Banatul de Munte să poată vedea în Valea Domanului și meciuri din primul eșalon. În acest sens, administrația locală își manifestă sprijinul față de echipa patronată de Cătălin Rufă, prin punerea la dispoziție a bazei sportive, în privința căreia primarul Mihai Stepanescu și-a exprimat dorința unei modernizări, pentru o reprezentare cât mai bună a echipei ce a devenit a orașului, a reșițenilor.

Sursa: Arena Bănățeană

Pe aceeași temă