„Tancul” Tome: „Promovăm, avem o echipă foarte bună”

Marius ANGHEL 05 Feb. 2014, 15:00 Seria 2

Tome Kitanovski s-a adaptat repede la CS Universitatea Craiova, deși este la prima aventură în afara Bitolei natale. L-au ajutat mult jucătorii sârbi ai Craiovei. Grupul l-a adoptat repede, dându-i și un nickname: Tancul, datorită fizicului impunător. Iar internaționalul macedonean și-a stabilit deja prioritățile: să mă impun în primul 11 și să joc în liga întâi.

– Cum s-a desfășurat cariera ta până acum?
– Am început să joc fotbal de la șase ani, la Pelister, echipa orașului Bitola, unde m-am născut. La 17 ani și jumătate am făcut pasul la prima echipă, iar în ultimii doi ani și jumătate am fost titular.

– De la Pelister ai prins și echipa națională.
– Da, am un meci la prima echipă a Macedoniei, șase selecții la naționala U21 și șase sau șapte la echipa U19. La prima reprezentativă am jucat în Antalya, într-un meci amical, împotriva Poloniei. Am fost rezervă și am intrat în minutul 82, pe postul de fundaș dreapta. E un sentiment plăcut, oricine se apucă de fotbal își dorește să ajungă la naționala țării sale.

– Este prima dată când joci pentru o echipă din afara Macedoniei. Cum s-a întâmplat de ai venit la Craiova?
– Pentru acest transfer trebuie să-i mulțumesc impresarului meu, Goran Juric. El a fost cel care a aranjat această mutare, el a făcut totul să vin de la Pelister la Craiova.

– La o primă vedere sunt diferențe între fotbalul macedonean și cel românesc?
– Diferențe sunt în ceea ce privește condițiile, mult mai bune aici. Să pot face o comparație între nivelul ligii a doua din România și al primei ligi din Macedonia momentan este destul de greu, pentru că nu am evoluat împotriva echipelor românești. Am jucat doar în acel amical din Antalya.

– Până să te transferi aici, știai ceva despre fotbalul românesc?
– Am auzit de Adrian Mutu, Chivu, Hagi. Dar de la televizor. Nu am jucat până acum împotriva unor jucători români.

– Se numără vreunul dintre cei pe care i-ai enumerat printre idolii tăi?
– Nu. Idolul meu este Del Piero.

– Deci, tu fundaș dreapta ești fanul unui jucător cu profil ofensiv…
– La Pelister nu am jucat doar fundaș dreapta, și și fundaș stânga, apărător central ori mijlocaș dreapta. Sunt un jucător polivalent. Prefer să joc fundaș dreapta, dar pot să dau randament în orice poziție unde echipa are nevoie.

– Ești la Universitatea de mai puțin de o lună. Cum a fost adaptarea?
– Nu știu limba română, așa că prima oară, când am venit aici m-am înțeles cu jucătorii sârbi din lot. Am devenit prieteni buni. De fapt, toți băieții din echipă sunt deosebiți. Mă simt bine, îmi place grupul de jucători.

– Ai început să rupi puțin și în română?
– Nu am de gând să-ți spun care sunt primele cuvinte pe care le-am învățat în română.

– Am observat că grupul te-a adoptat repede. Te-ai ales și cu o poreclă.
– Da. Îmi zic Tanc. Probabil din cauza fizicului meu. Calitățile mele sunt în primul rând fizice, țin de forța pe care o am.

– În afară de calitățile fizice, care ar fi celelalte atuuri ale tale?
– Faptul că pot evolua cu un randament bun pe mai multe poziții. Faptul că sunt polivalent.
 
– Ți-ai fixat obiectivele pentru a doua parte a sezonului?
– Personal îmi doresc să fac parte din primul 11, așa cum a fost la Pelister. Și îmi doresc să ajung în prima ligă cu echipa. Consider că este posibil, întrucât suntem un grup bun. Nu știu exact forța cluburilor din liga a doua, dar sunt convins că echipa noastră va fi în iunie în prima ligă.

Magazinul clubului a primit produse noi

În altă ordine de idei, magazinul oficial al liderului Ligii a II-a, seria 2, CS Universitatea Craiova, situat lângă „English Park”, a primit astăzi produse noi, în speță căciuli, fulare, mănuși și mingi. Suporterii le pot achiziționa, însă, începând de mâine la prânz, în momentul de față făcându-se recepția lor. „Abia acum le-am primit și mai durează puțin până le punem pe raft. Cu siguranță că de mâine, la prânz, ele pot fi achiziționate de doritori la prețuri, considerăm noi, accesibile. Ieri am făcut comandă și pentru alte produse, cum ar fi suport de pahare, magneți, etichete, miniechipamente și insigne, acestea urmând să le primim săptămâna viitoare”, a spus directorul biroului de marketing al CSU, Mario Petrișor, pentru GdS.

Sursa: Maxima Sport

Marius ANGHEL 05 Feb. 2014, 15:00 Seria 2
Pe aceeași temă