Un director de școală antrenează și joacă la Liga a IV-a constănțeană

Mihai Andries 14 Dec. 2013, 17:33 Ligi județene

Echipa de fotbal CFR Constanța a avut un an 2013 de vis, pe care l-a încheiat pe locul întâi în Seria Est a Ligii a IV-a. Formația pregătită de Cătălin Agafiței, George Drogeanu și Marius Stelea a înscris cele mai multe goluri dintre toate competitoarele (71) și are a doua apărare din serie (cu 19 goluri primite). Din 16 meciuri, a câștigat 15, iar obiectivul promovării în Liga a III-a nu mai pare așa îndepărtat.

Liderul uneia dintre cele două serii ale Ligii a IV-a constănțene a acumulat 45 de puncte în 16 meciuri jucate în acest sezon, având trei puncte în plus (dar și un meci în minus) față de a doua clasată, CS Eforie. A pierdut o singură partidă, în rest a fluierat în campionat. Toți cei care țin frâiele formației (antrenorii, oficialii și principalul finanțator) sunt mulțumiți de cele realizate de ceferiști până acum, care unora le-a întrecut chiar așteptările. Echipa tehnică este formată din Cătălin Agafiței (principal), George Drogeanu și Marius Stelea (secunzi), toți foști fotbaliști, iar Cătălin, care are 37 de ani, mai și joacă, în atac.

„Am sperat la evoluții pozitive din partea băieților, însă nu mă așteptam să joace atât de bine, ținând cont de la ce am plecat astă-vară. Aveam doar patru – cinci jucători, dar am adunat din județ jucători tineri, pe care eu îi cunosc din perioada lor de juniorat (am activat opt ani la Palatul Copiilor) și care nu mai aveau unde juca, oferta fiind mică în Constanța. Ușor-ușor, i-am pus pe picioare, iar apoi lucrurile au mers ca pe roate. Avem o singură înfrângere, 2-3 în deplasare cu CS Agigea, dar băieții mi-au demonstrat apoi că nu a fost decât un accident, ulterior luându-ne revanșa pentru acest insucces. În plus, am scos câte șase puncte din dublele cu CS Eforie și Portul Constanța, principalele noastre contra-candidate. De altfel, am câștigat cu toate echipele clasate în primele șase locuri, astfel că vom intra cu un punctaj foarte bun în play-off. Sunt convins că, după o pregătire foarte bună de iarnă, în 2014 jocul va arăta și mai bine”, a declarat Cătălin Agafiței. Cel mai mare scor pe care l-a înregistrat CFR în 2013 a fost un 9-1 în deplasare cu Aurora 23 August. Iar formației Vulturii Cazino Constanța i-a marcat 17 goluri în cele două partide: 9-3 afară, 8-1 acasă.
 
Prime, cantonament și banchet de final de an
 

Cătălin Agafiței a subliniat condițiile bune de care beneficiază echipa. Principalul finanțator este George Nache, care deține, printre altele, o firmă de protecție și pază și care s-a mai implicat financiar până acum în fotbal, la echipe precum Constructorul Constanța și Aurora 23 August, care a evitat în acel an retrogradarea.

„Primele le primim imediat după meci sau maximum în ziua de miercuri a săptămânii următoare. Băieții sunt cu banii la zi. Înainte de partida cu CS Eforie, am stat în cantonament la un hotel de patru stele din Constanța. Jucătorii s-au simțit fotbaliști, conștientizând și mai mult cât de greu și de important e meciul și cum îl privim și noi, antrenorii, și conducerea, având în vedere acest efort financiar. Au jucat apoi foarte bine și au câștigat. Suntem sprijiniți de George Nache din etapa întâi”, arată antrenorul principal.

„Echipa a jucat foarte bine în 2013. Avem o singură înfrângere. Sperăm ca și la anul evoluțiile să atingă un nivel ridicat. Luni, la ora 16.00, avem ședință de Consiliu de Administrație și vom hotărî exact ce strategie vom urma. Pe lângă mine, mai sunt oameni care ajută cu bani, dar avem semnale pozitive și de la alți potențiali investitori”, a arătat George Nache.

„Suntem foarte mulțumiți, atât de jucători și de antrenori, cât și de implicarea sponsorilor. Obiectivul este promovarea și avem posibilități să ținem echipa la Liga a III-a. Acum, barajul de promovare va fi mai dificil, participând reprezentantele a trei județe, nu a două ca până acum, dar suntem optimiști”, a spus și Stere Plamuți, secretarul general al CFR. Aseară, la restaurantul „La Răzvan” din Constanța, echipa a participat la banchetul de final de an.
 
Pe cine au pus ochii mai multe echipe
 
Antrenorul principal Cătălin Agafiței apreciază că succesul liderului Seriei Est a Ligii a IV-a vine din plăcerea cu care fotbaliștii se antrenează și joacă, din tinerețea lor și din dezinvoltura etalată pe gazon. „Avem jucători tineri, care-și doresc foarte mult să evolueze. Cel mai experimentat este Marius Șuta, care are doar 23 de ani! În rest, majoritatea sunt fotbaliști de 18, 19 sau 20 de ani. Concurența este foarte mare în lot, care cuprinde 22-23 de oameni. În plus, față de celelalte echipe, noi facem trei antrenamente pe săptămână, care am pretenția că sunt tari și serioase. Ședințele de pregătire i-au fortificat pe băieți”, arată Agafiței. Mijlocaș la închidere, Șuta este căpitanul echipei și a fost coleg cu antrenorul la Ovidiu. Marius a jucat și la Viitorul, promovând din Liga a III-a în Liga a II-a și apoi în Liga I. A mai jucat și la Eforie. Cătălin Agafiței l-a remarcat și pe fundașul stânga Andrei Mușat, care, la doar 18 ani, dovedește în joc o constanță incredibilă pentru această vârstă. „Este foarte valoros. I-a uimit pe toți. Deja unele echipe au pus ochii pe el”, arată Cătălin, care își pune mari speranțe și în Cristian Carapcea (fundaș central, 20 de ani). „Pronosticul meu este că va juca la Liga a II-a”, punctează principalul CFR-ului.

În poartă, liderul clasamentului se bazează tot pe doi tineri: Valentin Tamaș și Vasile Costin. „Sunt doi copii de valoare apropiată. Le-am dat șansă amândurora”, explică Agafiței. Golgeterul echipei este atacantul Andrei Avram. Mijlocașul stânga Dan Dogaru a avut o explozie extraordinară în 2013, iar aprecieri pentru jocul său a cules și mijlocașul la închidere Andrei Pletea (19 ani). În echipa mare a debutat și un tânăr de 15 ani, Alexandru Mihai Vlăescu, mijlocaș central, căpitanul echipei de juniori, care este și ea pe locul întâi în Liga a IV-a, cu 40 de puncte (13 victorii, un egal și o înfrângere în 15 meciuri). Performanța este cu atât mai importantă cu cât micii ceferiști sunt mai mici cu trei ani decât jucătorii de la celelalte echipe! Ei sunt de fapt fotbaliști de la Școala de Fotbal Farul 2010, cu care antrenorul Ionel Melenco joacă în campionat pentru CFR. „L-am promovat pe Alex, dar monitorizăm și alți puști de la juniori”, spune principalul echipei mari.
 
A făcut junioratul la Farul
 
Jucător cunoscut în fotbalul local, Cătălin Agafiței este actualmente directorul Școlii nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța. A făcut junioratul la Farul, unde l-a avut antrenor pe Constantin Mareș, iar ulterior a jucat la formații precum Midia Năvodari, Callatis Mangalia, Portul Constanța, Oil Terminal sau CSO Ovidiu. Cu această ultimă echipă, care era pregătită la acel moment de Cătălin Anghel, Agafiței a ocupat locul doi la Liga a III-a, susținând apoi barajul pentru Liga a II-a, în care cei de la Ovidiu nu au avut însă succes. Ulterior, această echipă a fuzionat cu cea de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, rezultând actuala formație care joacă în Liga 1. Unul dintre ajutoarele de la CFR ale lui Agafiței, Gheorghe Drogeanu, este fostul celebru mijlocaș al Farului din anii 70 – 80.

 

Sursa: Ziua Constanța

Mihai Andries 14 Dec. 2013, 17:33 Ligi județene
Pe aceeași temă