Farul Constanța a înregistrat astăzi, în etapa a XVI-a a Seriei I, un nou eșec în fața propriilor suporteri. Constănțenii au piedut de această dată în fața celor de la SC Bacău, scor 0-3, un adversar ce-i era egal la puncte înaintea confruntării. Elevii lui Viorel Tănase și-au luat revanșa în fața celor de la Farul, în tur victimele de astăzi câștigând cu scorul de 2-1. De asemenea, Ștefan Petcu, noul antrenor al „marinarilor” a debutat pe bancă cu o înfrângere drastică.
Moldovenii au marcat golurile victoriei încă din prima repriză. În minutul 30, Lozneanu a profitat de o minge bâlbâită de apararea gazdelor și a deschis scorul cu un șut din 7 metri. Jucătorii Farului nici nu au apucat să se așeze bine în teren după primirea primului gol că imediat după reluarea jocului moldovenii au recuperat mingea, l-au pus pe Hurdubei în situația de a șuta, iar acesta n-a ratat de la 20 de metri.
Același Hurdubei a fost creierul celui de-al treilea gol. După un corner al Farului, mijlocașul SC-ului a primit o pasă lungă de la un coechipier și, după o cursă de 30 metri, a centrează în fața porții de unde Abdurazak Mansur îl face K.O pe Curcă. 3-0 la pauză și moldovenii intră liniștiți la cabine.
În repriza secundă, Bacăul a lasat-o mai moale, dar nici așa Farul nu a reușit să marcheze măcar golul de onoare.
La final, jucătorii Farului au fost huiduiți, ca pe tot parcursul jocului, suporterii cerându-le să se lase de fotbal pentru că fac de râs culorile alb-albastre.
FARUL CONSTANȚA
SC BACĂ‚U
0-3
Lozneanu ”30, Hurdubei ”31, Mansur ”39 – aut.
Curcă (cpt.) – Băjan, Buzea, Bumbac, Mansur – Tarek (Nițescu ”35), Coconașu, I. Florea, N. Crețu – Bolat (Tothăzan ”46), Butoi (Igiroșanu ”63)
Antrenor: Ștefan Petcu
M. Oltean – Luncanu, A. Burcă, Lozneanu, Sascău – Șchiopu, Cl. Tudor, Dumitriu (Strugariu ”83), Hurdubei (cpt.) – Bg. Rusu (Adăscăliței ”65), Bg. Ungureanu (Predoiu ”54)
Antrenor: Viorel Tănase
Articol și foto de Alexandru RAITA