„Marinarii” au trei săptămâni pentru refacerea moralului

Marius ANGHEL 16 Oct. 2013, 12:50 Liga 2

Fotbaliștii de la F.C. Farul nu vor evolua în următoarele două etape și speră ca jocul rezultatelor să-i păstreze pe locul 6.

Programul pentru următoarele trei săptămâni nu a fost stabilit dinainte, staff-ul tehnic urmând să aibă o ședință de analiză cu cel administrativ

Înfrângerea din Giulești nu le-a schimbat planurile fotbaliștilor de la F.C. Farul. Deși golul primit în minutul 92 a provocat destulă amărăciune, mai ales că a venit după o dublă eroare, de arbitraj și de apărare, rezultatul final nu afectează foarte tare obiectivul grupării de la malul mării: calificarea în play-off, astfel că programul echipei va fi cel obișnuit, fără a se fi stabilit încă meciuri amicale sau cantonamente. Este adevărat că, pe termen lung, scorul din Giulești echivalează cu trei puncte pierdute în fața unei rivale, dar este evident că, la acest moment, Farul nu poate spera decât la un loc 5 sau 6 și apoi „Dumnezeu cu mila” în lupta pentru o promovare improbabilă.

Ce începe prost…

Partida din Giulești a fost bomboana pe coliva constănțenilor, într-o săptămână frustrantă care a debutat cu refuzul federalilor de a amâna partida de la Slobozia, a continuat cu o evoluție palidă în Ialomița și s-a încheiat cu eșecul din Capitală.

„E ca în legile lui Murphy. Ce începe prost, se termină prost. În Giulești am jucat practic de la 0-2, după erori pe care nu aveam voie să le facem, am demonstrat că avem forță și caracter, dar am primit un gol pe o dublă eroare, de arbitraj și de marcaj. Vom lua și noi caseta, să vedem cine îl marca pe Ioniță la acea fază, deși se poate vedea că doi rapidiști aruncau de la margine din două puncte diferite, iar unii dintre băieții noștri au fost dezorientați. Păcat de gol, pentru că jucasem bine și dominasem de la 0-2, iar toată munca s-a dus pe apa sâmbetei. Am încheiat așa o săptămână proastă, pentru că la Slobozia am făcut, de departe, cel mai slab meci din acest sezon. Am jucat slab, fără atitudine și interes și nu am existat pe teren decât 30 de minute. După golul lor, venit tot dintr-o fază fixă, la fel ca în Giulești, pe erori impardonabile de marcaj, am căzut de tot și n-am reușit să mai revenim, astfel că orice critică este normală după o asemenea prestație”, a spus antrenorul formației de pe litoral, Ion Răuță.

O treime de campionat, satisfăcătoare

Analiza primelor opt etape din Liga 2 este una care o aduce pe F.C. Farul pe plus. Marinarii au +1 la „adevăr” și au adunat zece puncte din opt meciuri, aparent o zestre subțire, dar s-au jucat doar trei meciuri pe stadionul din strada Primăverii.

„Nu pot spune că sunt mulțumit după această primă parte de sezon, dar nici nemulțumit. A fost doar o perioadă satisfăcătoare, care putea fi bună, spre foarte bună, cu puțină atenție. Eram pe deplin mulțumit dacă ne impuneam cu Târlugeniul și cu Brăila, două meciuri pe care le-am controlat și în care am risipit cinci puncte mari. Ca joc, am progresat mult, excepție făcând meciul de la Slobozia, dar este loc de progres”, a punctat Ion Răuță.

„Pentru primele patru locuri de play-off, lupta este deja încheiată. Nu cred că Iașiul, Rapidul. Clinceniul și Berceniul pot avea probleme. Pentru ultimele două locuri, însă, va fi o luptă în trei între noi, Buzău și Slobozia, iar cine va greși mai puțin, va evita lupta pentru retrogradare” – Ion Răuță, antrenor F.C. Farul Constanța.

Sursa: Observator de Constanța

Marius ANGHEL 16 Oct. 2013, 12:50 Liga 2
Pe aceeași temă