Mijlocașul ieșean Alex Țigănașu s-a specializat în goluri de senzație. După reușita din finalul sezonului trecut cu Universitatea Cluj, desemnată cea mai spectaculoasă din întreg campionatul, jucătorul împrumutat de CSMS Iași de la Astra Giurgiu a marcat două noi goluri superbe în acest debut de sezon.
Fotbalistul spune că mai exersează din când în când la antrenamente astfel de execuții, dar nu face un scop în sine din a deveni golgeter.
„Le mai nimeresc și eu din când în când (n.r. râde). Au fost goluri spectaculoase cu Tărlungeniul și cu Brăila, mă bucur pentru aceste reușite. Din când în când mai încerc și la antrenamente astfel de execuții, nu sunt întâmplătoare aceste goluri. Totuși, important este să câștige echipa, mai puțin să înscriu eu. Nu mă așteptam să fiu golgeterul echipei după primele trei runde, sper să reușesc să-mi ajut echipa în continuare”, a declarat Alex Țigănașu.
Acesta are o urmă de regret că nu a rămas să joace în Liga I cu Astra Giurgiu, dar speră ca evoluțiile sale din Copou să-i grăbească revenirea în primul eșalon. „Îmi pare rău că nu joc în Liga I, dar acum sunt la Iași și îmi fac datoria pentru echipa mea. Sper să joc tot mai bine și să joc în Liga I din sezonul viitor sau poate chiar mai repede. Cine știe, poate voi reveni chiar din iarnă la Giurgiu, dar asta depinde de cele două cluburi. Cred totuși că voi rămâne la Iași până la finalul sezonului și sper să promovăm împreună”, a mai spus golgeterul Iașiului.
Acesta a făcut un apel la suporteri să vină într-un număr cât mai mare la stadion, sâmbătă, pentru a susține echipa în derby-ul cu Clinceniul. „Sper ca acest parcurs bun al nostru să aducă publicul la stadion. Îmi doresc să vină într-un număr cât mai mare și să ne susțină în meciul cu FC Clinceni, avem nevoie de susținerea publicului. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar suntem obligați să câștigăm”.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Liviu CHIRICĂ‚ (Mediafax)